Gradinita din povesti

Primele amintiri constiente sunt cele ale primei zile de gradinita. Aveam 3 ani si eram in vizita cu tata la gradinita de pe Maria Rosetti. Vad bancuta lunga si mica unde ne descaltam, si dulapurile asezate de-o parte si de alta a holului larg de la intrare. Casa gradinitei copilariei mele adaposteste in continuare acceeasi gradinita.

De cand ne-am mutat langa parc, cu cateva luni inainte sa apara minunea noastra de om, ne tot spuneam: Stai sa vezi cum o sa fie, cand alegem gradinita... etc... etc. Am dat noi o cautare pe google, si ce sa vezi, in afara de gradinita copilariei mele, aveam una si mai aproape si cu sistem Waldorf. Asa am ajuns pe strada Putu cu Plopi, la gradinita lui Stefanut.

Am vizitat-o prima oara la inceputul primaverii, dupa un atelier Waldorf tinut de dna Ileana Vasilescu, atelier ce m-a convins de beneficiile acestui sistem alternativ de educatie, pe care incepusem sa-l studiez din carti.

Gradinita este asa, ca-n povesti - culori calde, perdele diafane, scaune si mese din lemn rotunjite, doamne educatoare linistite si binevoitoare. Stefan e acolo de o saptamana ( dupa cateva vizite de integrare in timpul verii ) si incet, incet pare mai calm, jucaus, si bucuros ca merge la gradi.

Pe noi ca parinti cel mai mult ne-a impresionat importanta care este data copilului si integrarii lui, care se face treptat si care pune pret pe nevoile lui, in primul rand. Suna firesc si normal prima fraza, dar in alte imprejurari copilul este dus si lasat la gradinita ( era sa scriu aruncat) de la 9 la 18.00.  Aici, dimpotriva, noi ne-am modificat total programul, cu lucru de acasa, cu lucru mai putin, cu scheme de cine il duce, cine sta la micul dejun, cine vine sa-l ia, dupa somn, inainte de somn, cine raspunde la urgente si toate cele, astfel incat Stefan sa fie bucuros ca se duce acolo, si ca astfel petrece momente pretioase alaturi de prietenii sai.

Marturisesc ca am fost tentati sa contestam toate aceste reguli, insa apoi treptat ne-am dat seama ca noi uitasem de adevarata natura umana si de sufletele noastre. Si asa, incet, incet, am facut loc din nou in viata noastra razelor de soare ce se vad in ochii copilului nostru, si implicit copiilor din noi...

Cu o zi inainte de 1 aprilie... 2 ani

Spuneam mai demult pe blog cat de neasteptat si frumos este sufletul nostru drag - Stefan jr.

Ne pregatim sa-i sarbatorim cea de a 2 aniversare. Iar astazi, cu ajutorul unui prieten drag am descoperit o melodie si o trupa vindecatoare - Butterflies in my Stomach.

Citat

Having a child is surely the most beautifully irrational act that two people in love can commit.


-- Bill Cosby

In vizita, toamna

Hai sa testam cat de rezistenti sunt baietii!

Nu, nu-i masina mea, dar ce daca tot vreau sa o conduc!

 Damn, mi-a luat masina!

 Dar las' ca nu pentru mult timp!

Gata, de-acum e a mea!

Domnisorule, te joci or ba?

Traducere: Am petrecut o dupamiaza frumoasa de duminica alaturi de cativa prieteni dragi. Repetam experienta in curand!

Bicicliti?

Biciclim Maria Ta!

Microbul l-a readus in casa sora mea Ioana, care si-a luat o bicla de femeie - imi pare rau nu ma pricep la categorii - anul trecut prin primavara. Moment in care, printre scutece si obsesia sigurantei copiillor, am blamat-o cu totii.

In mai putin de 1 an si-a luat Stefan sr. o bicicleta pliabila, pe nume Strida.  La o luna dupa mi-am luat si eu o bicicleta pliabila, pe nume Raleigh, cu cosulet si cu scaun de copil imprumutat. Iar piciul a devenit chirias pe aceasta bicicleta.

In concluzie:
-  tati se duce in fiecare zi la joburi (e freelancer) cu bicla,
- eu ma duc cu bicla cam de 2-3 ori pe saptamana cu ea la serviciu,
- noi pedalam in parc si pe langa parc cam de 2-3 ori pe saptamana alaturi de copilul nostru dotat cu casca verde cu buburuze.

Vreti sa incercati? Noua ne place. Ne gandim sa participam si la marsuri de biciclete, dupa experienta placuta pe care a avut-o Stefan sr. la Bikewalk acum o luna.

P.S. N-avem poze, inca.

De 1 mai prin Bucuresti

Am petrecut mult si frumos in sfarsitul de saptamana ce a trecut.
Imi dorec sa mentionez o colectie de stari frumoase, toate aparent fara o legatura unele cu altele, decat cea mai importanta stare pe care o simtim acum - implinire.

Dans Am fost joi in 3 la Caru' cu Bere. Juniorul s-a comportat cum se comporta deobicei cand il pui sa stea la masa, stand mai mult pe sub masa sau pe la masa vecinilor. In fine, ca nu asta era important, cum ne plicitiseam noi asa, inauntru a inceput programul de seara: vals. Putin circumspecta l-am luat si l-am dus sa admire minunatie de maiestrie artistica. ... . ... . Nu l-am dezlipit de-acolo decat la pauza. Statea la picioarele mele nemiscat, fascinat, cu un zambet plin de uimire pe fata.

Livada cu visini Vineri Stefan a ales sa iesim intr-o gradina. Si a ales bine! Ne-a intampinat o atmosfera relaxata, intr-o curte plina de copaci si 3 gazde primitoare. Mama, bunica si fetita. Mara, copila proprietarilor, in varsta de 2 ani, l-a luat in primire pe Stefan jr. de la intrare: "Mami, mami eu vreau sa ma joc cu bebe!", "Bebe, vrei sa ne jucam in nisip?" (In tot acest timp Stefan si prietena noastra au parcat caruciorul, bicicleta, au ales o masa si apoi s-au pus pe asteptat...). Dialogul a continuat: "Bebe, ia tu lopatica verde, ca eu o iau pe aia mov" "Hai sa facem castel". Mama ne-a explicat ca dupa ce au zugravit, au lasat o lada speciala cu nisip deoarece observasera ca Mara se juca tot timpul in nisipul constructorilor.
Apoi a sosit ora mesei cu limonada, peste proaspat, salata si prajitura pregatita in casa. Pe care le-am savurat cu mic cu mare, incurajati fiind de caldura si gesturile firesti traite in livada. Pentru noi a fost cea mai prietenoasa iesire la restaurant/terasa cu copilul de pana acum.

Clatite Duminica dimineata am facut clatite in casa (oua si lapte bio, faina integrala bio). Ca sa fie mai delicioase, am adaugat pere si mere rase. Rezultatul il vedeti cu ochii liberi:

Bicicleta Datorita lui Bogdan, tati de Ana, juniorul a descoperit mersul pe bicicleta oamenilor mari, motiv de intensa dezbatere familiala: sa-si ia mama bicicleta sa plimbe copilul sau nu? Precizez ca tati are o bicicleta chic, buna de oras, dar nu prea potrivita pentru scaunul de bicicleta pentru copii. Precizez ca mami stie sa mearga pe bicicleta, dar ii e frica sa mearga pe strada :P

Asa pe foarte scurt, acestea au fost mini-aventurile noastre de 1 mai: am redescoperit ca ne putem incarca de energie pozitiva chiar daca nu plecam din Bucuresti. Multumesc Danei pentru ca m-a impulsionat indirect sa ma bucur din nou de placerea de a scrie pe blog, vorbe simple, de citit cand vom fi mari.

follow up 1 an

Cu scuzele de rigoare pentru intarziere...

1 an

Azi e ziua magica! Acum 1 an (si 9 luni) ni s-a schimbat viata. Sunt fara cuvinte, sunt prea multe emotii azi!

La multi ani, Stefan!

Aproape de 1 an

Da, da, mai sunt 2 zile. Pe 1 aprilie Stefan jr. isi sarbatoreste prima aniversare.
Ne pregatim cu drag si spor pentru o petrecere cuminte, intr-o ceainarie verde, dupa cum ne-am obisnuit de la botez.

Pana atunci, cateva momente magice in parc acum 2 saptamani:

10 luni si 1 zi

Piticul nostru a implinit ieri 10 luni. L-am sarbatorit aseara, mai bine zis el ne-a sarbatorit pe noi, oferindu-ne niste zambete minunate, niste imbratisari surprinzatoare si calde.

Suntem fericiti in 3, iar viata noastra e luminata mai intens de cand el e alaturi de noi.

---------------------------------------------------------

Ieri, in drum spre casa (am fost plecata 5 zile la un seminar), insotitorii de bord au avut nevoie de un medic. In lipsa altcuiva, m-am identificat. Unei fetite de 6 ani i se facuse rau in timpul aterizarii. Se mai intampla, nu? Ei bine, nu e chiar asa de simplu: fetita, alaturi de parintii ei se intoarcea de la tratament din Italia, unde parintii o duc periodic pentru a o mentine in viata. Diagnostic: leucemie limfo-blastica. Parintii ii administrasera o injectie cu diazepam la sfatul medicilor pentru a trece mai usor peste zborul cu avionul. Ei s-a facut rau, a devenit inconstienta, organismul fiindu-i slabit in urma tratamentului. Insotitoarele de bord au chemat salvarea. Aceasta astepta deja pe aeroport in momentul aterizarii. Pasagerii au stat la locurile lor, pentru a fi mai intai evacuati fetita si parintii ei.
Si ce s-a intamplat: angajatii aeroportului Baneasa au intarziat aducerea scarii, motiv pentru care fetita nu putea fi preluata de medici. In acel moment, tatal, care si-a mentinut calmul pe toata perioada desfasurarii evenimentelor, a inceput sa tipe, sa planga... de neputinta, de disperare.

De atunci incoace ma gandesc la copiii, la copilul meu, cat sunt ei de fragili, cat de fragili suntem noi, cat de mult inseamna ei pentru noi si cat de mult sunt ei parte din noi. Cele cateva momente petrecute aseara langa fetita si parintii ei m-au determinat sa constientizez pe deplin cat de importanti suntem noi 3, unul pentru altul, unul alaturi de altul.


Epilog: familia fetitei a plecat cu salvarea. in urma lor am ramas noi, ceilalti calatori...sper ca mai putin indiferenti la lumea din jur.

Spechless - Sarbatori partea 1

Am fost plecati din nou. La prietenii nostri Aurora, Bogdan si Ana in Fagaras. Cu escale la sanius la Sambata de Sus, la manastire, la Busteni la ski, revelion la Sambata de Sus, vizita la pescaria din Albota apoi acasa.

Va urma ;)

Digital kid

1 decembrie = 8 luni

Ieri Stefan jr a implinit 8 luni. De cand ne-a schimbat viata, de cand suntem mai rabdatori, mai intelepti, mai linstiti, de cand traim fiecare secunda, fiecare moment, simtim timpul altfel, acum cand el e alaturi de noi si in sufletul nostru.

Intalnire de pitici

Stefan jr nu se mai vazuse de ceva vreme cu Ana. Aurora si cu mine am zis ca e musai sa vedem cum interactioneaza. Rezultatul n-a fost pe masura asteptarilor, ei inca se studiaza de la distanta, insa a constat intr-o intalnire in 6 imortalizata de Bogdan in cateva zeci de poze delicioase.
Enjoy!

Mangaiere

De-a lungul inceputului asta de viata - si pentru noi si pentru Stefan jr. - el si-a adaptat incontinuu "stilul" de stat la san.

Inainte cand era vorba de mancat si stat langa mama, nimic nu-l putea deranja. Oricine ar fi venit, orice as fi facut - stat pe net, citit, mancat, baut - el era langa mine si manca, dormea, se alinta, era lipit acolo.

De pe la 2 luni a inceput sa zambeasca, peste tot. Inclusiv la san. Mananca ce mananca, apoi se opreste, zambeste, apoi continua cu lapticul.

De curand el mananca doar in liniste. Daca se intampla vreu eveniment neprevazut cat sta la san - stranut, dialog intre mine si o alta persoana, baut apa - se opreste pana cand evenimentul in sine ia sfarsit. Cand e pe deplin linistit ma mangaie. Constant, ritmic, timp de mai multe minute.

Un gest simplu si profund. O emotie pe care nu am trait-o pana acum. O emotie de pe urma careia invatam sa iubim.

Bebe mic si scump

1 Aprilie 2009

In ultima luna de sarcina mi s-a recomandat calduros sa stau acasa. Ca sa nu stau in spital. Am stat cu Gynipral. Atat de bine, incat in a 41 saptamana eu inca stateam acasa si bebe cu mine. Acesta este unul din motivele pentru care am ajuns la cezariana, cred eu. Ma sunau prietenii, il sunau pe Stefan, ne intrebau ce faceti, a venit bebe, etc...
Luni ne-am dus la doctor. Bebe nu se angajase inca in canalul nasterii. Dr Popa a spus ca putem sa mai asteptam maxim 1 saptamana daca eu vreau dar ea nu vede nici cel mai mic semn de declansare a nasterii. Mi-a spus ca decizia e a mea. Am ales cezariana, pana si ziua: miercuri. 1 aprilie. Am iesit pe hol si am inceput sa plang si nu din cauza hormonilor din sarcina.
De luni pana miercuri am facut impreuna cu Stefan kilometri intregi prin parcuri. Ce nu facusem deloc in acea luna din cauza riscului maternal (ce-i drept diagnostic pus de alt doctor, nu de dr Popa, dar asta e o alta poveste trista legata de schimbatul doctorilor in timpul sarcinii) am incercat sa recuperam in 2 zile. Din pacate nu ne-a iesit.

Miercuri 1 aprilie ne-am infiintat la spital. M-am inregistrat, am mai facut un test non-stress, niste analize de sange si m-am cazat in rezerva. Am asteptat 40 minute si apoi am fost condusa catre sala de operatii. Toata lumea imi zambea, ma incuraja. Vorbeam cu Stefan permanent la telefon.

In preoperator mi s-a recoltat sange pentru celulele stem, am fost dezechipata si invitata in sala de operatii. Dr. Ene a efectuat anestezia epidurala, stiam ca trebuie sa fiu foarte relaxata si sa nu ma misc, asa ca nu am simtit aproape nimic si nici atunci, nici acum nu stiu unde mi-a fost facuta anestezia. Dupa o cadere mica de tensiune repede reglata de anestezista dr. Popa a inceput interventia.
Odata sectionat uterul bebe Stefan nu a vrut sa iasa, l-au impins putin, el dormea. Trezit din somn s-a manifestat botezsnd cu meconiu campul chirurgical, ulterior si masa nounascutului. De-abia apoi s-a auzit un planset caraghios de mama focului. Am inceput sa plang.

Dr Radoi, neontaologul, mi l-a adus si pus pe umeri. L-am pupat. Am vrut sa-l mangai asa ca mi-au dezlegat mana stanga in care aveam o perfuzie. L-am mangaiat, l-am tras de nasuc, avea nasul meu. Deja nu mai plangea, incepuse sa gangureasca. Apoi l-au luat sa-l duca sa-l vada tati si apoi sus in acvariu. Aceste cateva secunde au fost inundate de LUMINA. Nu stiu sa descriu ce am simtit, pot sa aseman cu cateva secunde in timpul cununiei noastre religioase. Habar n-am daca voi mai simti asa ceva, daca exista definitie pentru aceasta simtire atunci poate fi FERICIRE.

Interventia chirurgicala a continuat intr-o atmosfera relaxanta chiar glumeata. Dr Ene a fost un pic impresionata de emotia mea, mi-a spus ca multe mame nu simt nimic in momentul cand le este adus copilul, li se pare urat si chiar il resping. In timp ce dr Popa finaliza procedura (nu pot spune nasterea, deoarece pentru mine nasterea reprezinta procesul natural de care nu am avut parte datorita unei alegeri constiente, dureroase) dr Ene mi-a povestit despre fetita ei, despre cum deosebesti plansetul de foame de cel de durere, despre noptile nedormite sau despre prima febra serioasa a copilului si disperarea unei mame. Am discutat despre concerte de muzica clasica toate 3 apoi sau despre restaurante in care se serveste peste gustos si proaspat.

La 11.25 am fost dusa in ATI. Mi s-a pus gheata si sac cu nisip pe uter pentru a se retrage, am inceput sa primesc perfuzii cu oxiton si ulterior trecerii efectului anesteziei, cu diferite calmante. In ATI am stat pana a 2 a zi pe la 11.00. Vroiam atat de mult sa-l vad pe bebe. Toti vroiau sa-l vada pe bebe, asa ca veneau la mine si stateau cate 10-20 minute apoi urcau :). Mi-a transferat Stefan poze cu bebe pe telefon si ma tot uitam la ele. Cand sa pornesc a 2 a zi spre salon, am incercat de 4-5 ori sa ma ridic dar nu reuseam. Nu din cauza durerii, inca mai eram sub efectul calmantelor, ci din cauza ametelii. Nu reuseam sa stau in picioare datorita hipotensiunii si iarasi ma aseza in pat asistenta.

In sfarsit am ajuns si la etajul 2. L-am vazut pe bebe in acvariu. Dormea. M-am dus in salon si am sunat sa mi-l aduca. Pana a venit bebe am baut ceai (pentru lactatie) si am mancat branza de vaci cu iaurt. Si multa apa.

A venit bebe. Impreuna cu el una bucata asistenta pe nume Ana. Mi-a pus copilul la san, mi-a explicat cum sa il tin, cum sa-i deschid gura, cum sa il indepartez, cum sa-l stimulez cand adoarme. Tot atunci ne-a aratat si mie si lui Stefan cum sa-i dam mancare cu biberonul, la ce sa fim atenti cum sa avem grija sa nu inghita prea mult aer. Mi-a spus ca trebuie sa il tin cat mai mult la san si de-abia la final sa-i dau laptele formula. Inutil de spus ca eu aveam 2-3 picaturi, bebe tragea cu forta, sanii ma dureau. Insa il tineam pana plangea, apoi hop top si la celalalt san si dupa vreo ora primea biberonul. Cam asa am tinut-o cele 2 zile. Cu pauze in care primeam vizite sau in care bebe dormea. Nu am fost suficient de puternica sa cer sa dorm cu el, mi-l aduceau dimineata.

Ultima zi de spital a fost aglomerata. Si eu si colega mea de salon eram cu nervii intinsi la maxim. Ne-am surprins amandoua tipand la sotii nostri desi ei saracii nu aveau nici o vina ca noi vroiam acasa. Am avut cateva ore in care am fost foarte speriata: ca nu imi venise laptele, ca s-ar putea sa nu pot urca si cobori scarile, ca nu pot intra in cada ca sa fac dus etc...Cand am ajuns acasa m-am mai linstit. Am fost norocosi ca bebe a dormit in masina si inca vreo 2 ore acasa, pana cand Stefan a mers si a luat toate medicamentele, laptele praf si am reusit sa asezam lucrurile cat de cat.

Bebe s-a trezit in patutul lui pe la 16.00. Mi l-a adus Stefan si am inceput operatiunea Pacaleala de 4 aprilie, unde-i laptele, nu-i laptele. Lihnit de foame. S-a dat comanda de lapte praf, dar surpriza: nimeni nu stia sa faca lapte praf. A iesit din a 2 a incercare, timp in care bebe plangea de ti se rupea sufletul. A mancat, s-a mai linsitit pentru vreo ora in brate la Raluca, ingerasa lui bebe, venita in vizita cu Cosmin, ingerasul lui bebe. Apoi iarasi tipete, iarasi un biberon. Lui Stefan si lui Cosmin situatia li se parea amuzanta. Cred ca si era. Ei radeau in hohote, eu izbucneam in plans ca nu ma puteam abtine sa nu rad la glumele lor.

Asa a venit seara cu o baie nocturna in jur de 21.30. Aici alta distractie. M-am trezit desteapta sa-i fac masaj cu ulei inainte de baie, ca asa m-au invatat in sptial la "baita demonstrativa". Numai ca in cadita un bebe uleios aluneca! Nu zau?! Asa ca am facut baie in 5, aka 2 il tineam si 2 il spalam iar 1 urla din toti plamanii. Apoi "alaptat" si culcat.

Ne-am trezit la 2 noaptea. Numai noi. Adica Bianca s-a trezit si l-a trezit si pe Stefan sa-l intrebe ce sa faca. Doar deciziile se iau in comun, indiferent de ora. Imi venise laptele si bebe dormea. Incerc sa ma mulg. Habar n-aveam cum. Iau si eu un pahar si da-i pe "stors". Evident ca nu am reusit decat sa-mi provoc durere. Pana la urma l-a trezit Stefan pe bebe. A reusit sa manance ceva, sanii mei s-au detensionat si ultimul meu gand a fost ca maine luam pompa. Noi ne-am mai trezit la 6, bebe doar peste jumatate de ora. A mancat san + biberon, a continuat sa doarma.

Pe la 8 dimineata noi 2 pe canapea in sufragerie. Decretam: parca nu a fost asa de grea prima noapte. Am reusit sa dormim 5 ore. O fi vreo intamplare?

...si de aici restul e poveste.

Pe scurt: alaptez exclusiv, pompa e folosita zilnic, bebe se trezeste deobicei o data pe noapte si noi dormim cam 7-8 ore, iar de colici a scapat (in sensul ca nu a avut decat o experienta mai trista in zilele de Paste, dureri ce au trecut cand am incetat sa mai mananc carne de miel).

Pe lung puteti afla vesti vizionand posturile :)

Crispy strips cu bebe

Vinerea trecuta au venit la noi in vizita ingerasii lui bebe Stefan, Cosmin si Raluca.
Baietilor le era foame si se gandeau la un KFC, dar ca sa nu-mi faca mie pofta mancand de la fast food s-au gandit sa faca crispy strips acasa. Rezultatul a fost cel mai bun crispy strips mancat vreodata si o bucatarie plina de ulei. In timp ce bucatarii preparau chestii eu ii faceam Ralucai poze in sufragerie cu bebe in sling.

Hello World

Buna, acesta este o poveste scrisa din cand in cand despre noi 3: Bianca, Stefan si Stefan Jr. Povestea a inceput demult, prin liceu, prin 96 si se continua frumos pana in zilele noastre, cand bebe Stefan tocmai implineste 1 luna si 3 saptamani.