de 1 decembrie, la Alba Iulia

De multi ani petrecem 1 decembrie la Alba Iulia.
De cand am ajuns la cercetasi, cel mai mare eveniment, cea mai mare distractie era sa mergi la Alba Iulia, la festivalul Unitate si Prietenie.
In fiecare an se strang aici cercetasi intre 14-18 ani si adulti voluntari, pentru a participa la ateliere cu diferite teme si a sarbatori frumos ziua noastra.
In acest oras am simtit pentru prima data, in 1998, mandria de a fi roman, bucuria ca traiesc in aceasta tara frumoasa, alaturi de oameni cu suflet cald.
Da, in jurul nostru vedem multa mizerie. Dar in jurul nostru vedem si mai multa iubire, lumina, bucurie, vedem o tara colorata in culorile toamnei, vedem oameni care in fiecare zi schimba in bine realitatea in care traiesc. Cu cat mai multi cu atat mai bine, ajungem incet impreuna la un numar care conteaza si care schimba perceptii.

http://youtu.be/7nqddPBSmb4

Al nostru e vegetarian

Copilul nostru e vegetarian. De pe la 1 an. Motiv de discutii lungi in familie, pretext pentru a face analizale mai des, ingrijorari peste ingrijorari, si ascuns carne in mancare, ca poate nu se prinde :D.

Pana acum cateva luni. Cand cumva noi, parintii, am acceptat realitatea lui, si am schimbat perspectiva. Am inceput sa vedem prin ochii lui, nu prin ochii nostri= ai societatii.
Schimbarea a inceput treptat.

Stiam demult ca Dana si puiutul ei sunt vegetarieni. Apoi, in context profesional, la cercetasi, i-am intalnit pe oamenii de la Sanovita. Dupa un schimb de emailuri de cateva zile, am fost atat de impresionata de deschiderea si sprijinul lor, incat in urmatorul mail ma autoinvitam la ei la Ramnicu Vilcea pentru a le face o vizita. In 10 minute de la inceputul intalnirii, deja nu mai vorbeam despre sponsorizarea pe care au oferit-o RoJAM - evenimentului pentru care venisem - ci despre mancare sanatoasa, despre cum li s-a schimbat lor viata de cand au devenit vegetarieni  ( in 1990! ) sau despre sanatatea oamenilor din firma. Sau despre cel mai bun lapte de soia existent. Pe care l-am gustat acolo. Pana atunci, desi lui Stefanut ii placea laptele de soia, noi adultii nu puteam nicicum sa-l bem, pana am gasit produsul importat de ei. Intalnirea s-a finalizat prin primirea cadou a unei carti extraordinare - Studiul China - cel mai mare studiu din lume dedicat nutritiei.

Apoi incet, am inceput sa citim, sa ne documentam.

La gradinita, cand am fost intrebati ce meniu prefera Stefan, am raspuns direct: vegetarian.

La inceputul toamnei, am renuntat voluntar la carne. Inca nu de tot. Manancam cam o data pe saptamana, deobicei peste.

OK, si acum dragii nostri prieteni carnivori, pentru voi este acest mesaj: nu ni s-a spalat creierul, n-am intrat in nicio secta, analizele au iesit bine, ne simtim bine, suntem sanatosi :)

Am ales sa fim mai atenti la ceea ce mancam. Suntem mai selectivi cand alegem si celelalte alimente - incercam sa fie bio, nemodificate genetic ( deja aproape imposibil in Romania, din moment ce nu se afiseaza pe ambalaj sau in piata natura produsului ). Si in general ne gandim de 2 ori cand alegem un produs, sau ne sfatuim prietenii si cunostintele sa nu-i ofere lui Stefan anumite tipuri de dulciuri sau alimente.

Astfel, am reusit sa manacam toti 3 aproape aceleasi alimente, si in general sa avem mese mult mai linistite, fara agitatii inutile de genul: "Vai, nu mananca copilu' ".

Ce urmeaza? Sa invatam sa ne cream o dieta cat mai echilibrata, si sa adaugam alte tipuri de proteine vegetale in alimentatia noastra. Pe Urbakid, cateva sfaturi aici.

Voi cum stati?

Sinaia Forever

In weekendul ce va sa vie, intre 23-25 septembrie 2011, suntem la Sinaia Forever la 4 Ace. Un festival extraordinar organizat in ultimii 8 ani de un prieten drag, care transforma visele in realitate.
De pe siteul oficial, citez:
Bine ai venit, trage aer curat şi tare de munte în piept, aruncă o privire pesisajului tomnatic din Bucegi şi fă primul pas în Zona ATITUDINII. Cercetaşii României îţi arată prin activităţile lor cum să îţi câştigiRESPECTUL, cum să îţi răspunzi la întrebarea CINE SUNT?, cum să îţi înţelegi ISTORIA, cum să trăieşti în FREE ZONE făcând sport, cum să iubeşti şi să arăţi in LOVE, cum CREDINŢA te ajută şi cum EDUcaţia îţi construieşte drumul în viaţă.

Va asteptam cu drag la festival!

Gradinita din povesti

Primele amintiri constiente sunt cele ale primei zile de gradinita. Aveam 3 ani si eram in vizita cu tata la gradinita de pe Maria Rosetti. Vad bancuta lunga si mica unde ne descaltam, si dulapurile asezate de-o parte si de alta a holului larg de la intrare. Casa gradinitei copilariei mele adaposteste in continuare acceeasi gradinita.

De cand ne-am mutat langa parc, cu cateva luni inainte sa apara minunea noastra de om, ne tot spuneam: Stai sa vezi cum o sa fie, cand alegem gradinita... etc... etc. Am dat noi o cautare pe google, si ce sa vezi, in afara de gradinita copilariei mele, aveam una si mai aproape si cu sistem Waldorf. Asa am ajuns pe strada Putu cu Plopi, la gradinita lui Stefanut.

Am vizitat-o prima oara la inceputul primaverii, dupa un atelier Waldorf tinut de dna Ileana Vasilescu, atelier ce m-a convins de beneficiile acestui sistem alternativ de educatie, pe care incepusem sa-l studiez din carti.

Gradinita este asa, ca-n povesti - culori calde, perdele diafane, scaune si mese din lemn rotunjite, doamne educatoare linistite si binevoitoare. Stefan e acolo de o saptamana ( dupa cateva vizite de integrare in timpul verii ) si incet, incet pare mai calm, jucaus, si bucuros ca merge la gradi.

Pe noi ca parinti cel mai mult ne-a impresionat importanta care este data copilului si integrarii lui, care se face treptat si care pune pret pe nevoile lui, in primul rand. Suna firesc si normal prima fraza, dar in alte imprejurari copilul este dus si lasat la gradinita ( era sa scriu aruncat) de la 9 la 18.00.  Aici, dimpotriva, noi ne-am modificat total programul, cu lucru de acasa, cu lucru mai putin, cu scheme de cine il duce, cine sta la micul dejun, cine vine sa-l ia, dupa somn, inainte de somn, cine raspunde la urgente si toate cele, astfel incat Stefan sa fie bucuros ca se duce acolo, si ca astfel petrece momente pretioase alaturi de prietenii sai.

Marturisesc ca am fost tentati sa contestam toate aceste reguli, insa apoi treptat ne-am dat seama ca noi uitasem de adevarata natura umana si de sufletele noastre. Si asa, incet, incet, am facut loc din nou in viata noastra razelor de soare ce se vad in ochii copilului nostru, si implicit copiilor din noi...

Cum am invatat sa fiu mai buna

De cateva luni imi caut locul... imi doresc sa-mi creez un loc de munca, care sa se potriveasca cu personalitatea si experienta mea, si care sa ma incinte in fiecare zi sa invat mai mult, sa descopar si sa contribui la dezvoltarea oamenilor din jurul meu.

Criza de 30 ani? Da, poate. Sau poate ca nu. Poate este doar despre faptul ca am invatat in timp, de la multi oameni cum sa fiu foarte buna in activitatea pe care o desfasor.

Cum s-a intamplat asta? A inceput cu o joaca in liceu, o joaca numita CERCETASI. In timpul facultatii aceasta joaca a devenit profesie, prin sprijinul liderilor cercetasi am devenit formator, apoi am avut sansa sa lucrez ca facilitator intr-un grup  european dedicat programelor si pedagogiei pentru tineri.

Urmatorul pas l-a reprezentat coordonarea la nivel national a activitatilor educative pentru Organizatia Nationala "Cercetasii Romaniei ". In perioada 2004-2007 am desfasurat cateva sute de ore de formare dedicata, de activitati educative non-formale, in beneficiul tinerilor cercetasi romani.

Mai departe am mers catre management organizational, in Consiliul Tineretului din Romania, o federatie de ong-uri dedicata sprijinirii politicilor de tineret. Aici, intre 2007-2009, am lucrat cu o echipa minunata la unele dintre cele mai frumoase programe dedicate implicarii active a tinerilor in procesul decizional. Un proiect care mi-a marcat existenta la CTR a fost dedicat primelor alegeri pentru Parlamentul European desfasurate in Romania - Eu-RO Caravana.

Un moment de cotitura in viata mea a fost cel in care am decis sa lucrez intr-o firma multinationala pe postul de trainer. Aici m-am specializat in formare profesionala prin e-learning si blended learning ( formare fata in fata, mixata cu e-learning ) dedicata domeniul IT. Dupa 3 ani de training, am aplicat si am intrat in echipa internationala de training a grupului ca manager de proiect pe e-learning.

Recent, in 2010, am avut bucuria sa ne reluam colaborarea, Cercetasii Romaniei si cu mine. Colaborarea noastra este puternica, motivata mai ales de programul educativ de leadership extraordinar oferit de cercetasie. De-a lungul timpului, prin incercarile si reusitele mele de a lucra intr-un domeniu sau altul, primul principiu invatat la cercetasi: Learnig by doing, a fost tot timpul prezent. De cele mai multe ori lucrand in subconstient, in cele mai grele momente, intotdeauna am avut convingerea ca intr-un domeniu este necesar sa fii foarte bun, sa atingi excelenta si sa mergi mai departe.

Cand am simtit ca nu pot fi buna, ca-mi lipsesc anumite aptitudini, sau ca acel domeniu nu-mi place, cumva am avut puterea sa merg mai departe si sa o iau de la inceput. Cel mai elocvent moment a fost cel din 2006, cand la terminarea facultatii de Medicina dentara ( 6 ani, la stat), dupa 2 ani de practica intr-un cabinet, am decis ca aceasta este o meserie care nu mi se potriveste. Pot sa fiu un medic dentist bun, dar nu suficient de bun incat sa fiu multumita de mine. Si am continuat cu trainingul si managementul de proiect. Consider ca am facut o alegere buna si ma simt fericita ca am facut acest pas. Multumesc din suflet cercetasilor ca m-au indemnat sa aleg un sistem de valori care sa-mi ofere din timp in timp posibilitatea sa- ma reinventez si sa ofer tot ce este mai bun din mine. Multumesc ca mi-am ales prieteni (si ei pe mine) care sa ma incurajeze sa vad diferit, sa ma dezvolt si sa continui sa caut sa fiu mai buna. Si mai multumesc pentru un lucru: ca m-au invatat sa ofer din resursele mele celor de langa mine - cei 15 ani de voluntariat isi spun cuvantul si fara aceste ore dedicate comunitatii sunt sigura ca viata mea ar fi fost mult mai saraca.

Simt acum ca un nou moment de cotitura se apropie. Ma pregatesc pentru el si astept provocarea vietii cu mai multa seninatate si mai multa liniste decat pana acum. Pentru ca sunt bucuroasa de cine sunt si de ce putem sa facem impreuna, in fiecare zi: o lume mai buna.

domnul Enescu

Aseara am fost cu Stefan jr la concert la Festivalul George Enescu. Mai mult de 1h si jumatate pustiul a stat si a ascultat orchestra cu mare atentie.
Ca apoi, la plecare, sa spuna: Mergem saptamana viitoare la concert la domnul Enescu. Toti 3 ne urcam pe scena. Cantam cu orchestra.

Asa, ca sa stiti ce facem :)

M-am gandit acum brusc sa mai scriu cateva randuri ca sa stiti ce mai facem :)
In primul rand: SUNTEM BINE ! si NE TRANSFORMAM pe zi ce trece fiecare in parte si noi 3 impreuna.

Seful nostru Stefanut, vorbeste de rupe tot ce prinde, de toate felurile, organizeaza plecari, stabileste ordine, mananca la fel ca-ntotdeauna ( foarte veggie ) si se pregateste sa mearga la o gradinita magica.

Companionul nostru Stefan, este din ce in ce mai preocupat de biciclete si de petrecut timp liber in natura, acea natura din Bucuresti, dar mai ales cea din afara lui. Il insoteste pe Stefanut la gradinita, studiaza sistemele de invatare alternative - Waldorf si Montessori - si decide Waldorf pentru inceput :). Si mai face ceva: gateste cea mai buna prajitura cu branza de la mama incoace :).

Subsemnata se schimba si da peste cap tot felul de sisteme, sau asa crede ea ;). Glumim, glumim, dar eu facui asa: eu si fenomenala Virginia continuam sa ne vedem si sa ne jucam de-a copilaria. A 2a traznaie: ma vad cu prieteni vechi frumosi si punem cu totii umarul la cel mai mare proiect cercetasesc din ultimii 20 ani - RoJAM - Jamboreea Nationala a Romaniei. A 3 a traznaie: ma duc la curs de Reiki, si descopar o lume noua frumoasa, pe care o intuiam, o simteam, si pe a carei carari incep sa fac primii 1 - 2 pasi, indrumata de multi profesori, cel mai puternic fiind eu insami. Si de aici incolo, restul e poveste.

Va imbratisez cu drag, drag, drag.

De 1 iunie - Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie!

Astazi m-am trezit si m-am dus direct la biblioteca. Am ales o carte de cantece pentru elevi. Nu stiu de unde o am, dar e acolo :)
Am gasit in ea una dintre poeziile pe care le-am invatat la gradinita: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie" de Mihai Eminescu. Sunt foarte fericita. Mi-am amintit de momentele frumoase de la gradinita, de serbare si de cat de mult imi placea sa recit poezii.

Gata Oricand

‎"Intrebarea ucenicilor:

Ce ar trebui sa facem ca munca noastra sa fie desavarsita?

Invatatorul le-a spus:

Sa fiti gata, oricand. Binecuvantati sunt cei care au gasit dezbinarea si au vazut lupta cu ochii lor. Ei nu au ucis si nici nu au fost ucisi, dar au iesit victoriosi."

Piticul si Ingerasul

Am fost acum  2 luni la un seminar Waldorf tinut de Ileana Vasilescu.

O poveste-joc invatata atunci mi-a placut. Si am inceput sa ma joc cu Stefan.

Un Pitic doarme intr-o floare. Ziua a venit, floarea s-a deschis, Piticul s-a trezit. Buna dimineata... (Va las sa mergeti la seminariile doamnei, sa traiti jocul pe pielea voastra mai intai ).


Piticul a devenit prietenul nostru cel bun. Pe care il pupam seara si care doarme pe umarul nostru stang.

--------------------

Incurajata de succesul acestui joc cu Piticul, i-am spus lui Stefan rugaciunea Inger, Ingerasul meu.
Ritmul in care vorbim cu Ingerasul ne pregateste de somn, ne pregateste de activitatea de peste zi, ne linisteste sau ne da cuarj.

Povestea Ingerasului continua frumos, Virginia avand o contributie minunata in ghidarea acestui dialog dintre mama-fiu-ingeras.

Spunem rugaciunea impreuna aproape in fiecare seara. De multe ori si dimineata vorbim cu Ingerasul. Ingerasul sta pe umarul drept. Ingerasul are diferite culori si face diferite lucruri. Uneori doarme, alteori se joaca, alteori este la biserica. Exploram vise, exploram imagini, descoperim minunatii.

Ma bucur ca am prins din nou curaj sa va scriu. Va doresc tot binele din lume oameni frumosi!

Cu o zi inainte de 1 aprilie... 2 ani

Spuneam mai demult pe blog cat de neasteptat si frumos este sufletul nostru drag - Stefan jr.

Ne pregatim sa-i sarbatorim cea de a 2 aniversare. Iar astazi, cu ajutorul unui prieten drag am descoperit o melodie si o trupa vindecatoare - Butterflies in my Stomach.

De ce raman in Romania?

De cateva ori in viata, de cele mai multe ori dupa ce finalizam un proiect important, sau ajungeam la o rascruce in viata mea, mi-am pus aceasta intrebare: De ce raman in Romania?

Am cautat sa plecam undeva in Europa, apoi undeva in Asia. Si cu toate acestea, demersul nostru se opreste. Ceva ne opreste. Si nu e vorba de familie, nici de prieteni. E ceva mai profund de atat, daca poate sa existe asa ceva.

Descopar ca ideea nu este noua. Sandra Pralong a adunat in paginile cartii sale De ce m-am intors in Romania mai multe motive, si mai multe cuvinte, ce pot explica partial de ce plecam, de ce ne intoarcem si de ce alegem Romania.

Lectura placuta!

Cat despre raspunsul meu, pe foarte scurt: aici pot sa contribui, si putem construi un colt de lume, intr-o lume care acum isi defineste forma si fondul. Imi place sa construiesc si am decis sa construiesc putin in cercetasia romanesca.

La Leche League in Romania - 30 ianurie 2011

Intrerup seria de articole neterminata despre calatoria mea in Brazilia, pentru a semnala si aici un proiect remarcabil, o etapa finalizata inceputa de o persoana extraordinara, Roxana Dudus, respectiv infiintarea La Leche League in Romania, si prima intalnire din Bucuresti ce va avea loc  la sediul Pronatalita, prin amabilitatea Ramonei Roşu, duminică 30 ianuarie 2011, între orele 11 şi 13.http://www.blogger.com/post-create.g?blogID=5060798419263821588

Înscrieri şi amănunte la numărul de telefon 0722509939 sau la adresa de e-mail laptematern@yahoo.com.


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Pentru mine Roxana si al ei blog au insemnat descoperirea si intelegerea alaptarii, o legatura stransa cu copilul nostru, o alaptare exclusiva pana la 5 luni, un fiu alaptat pana la 1 an, afectiune, iubire, imunitate puternica si foarte multa iubire.

Pe Roxana, ca si inaintea ei pe Ramona sau pe Irina, am intrebat-o cand nu am mai gasit solutii, cand teoria suna mai bine decat practica, cand eram pe punctul de a renunta la alaptat. Cu foarte mult calm, cu multa empatie, m-a linistit, mi-a oferit argumente pentru a continua si nu a aratat dezaprobare in momentul in care intarcarea noastra s-a produs, desi imi imaginez cat de greu i-a fost sa accepte si sa observe situatii reusite sau nereusite de alaptare.



Multumesc, Roxana! Felicitari pentru extraordinara etapa indeplinita, ce va fi sa fie inaugurata duminica!

Explozie de cuvinte!

Asta am gasit cand am ajuns acasa.
De unde sa incepem?
De la cele vechi:
Apa, mama, tata, pipi, pat, nuni= bunica, Mi= dna Mariana, Ana, cot= cort, Wi= Winnie, pate= paste, apte = lapte, shis= fresh de portocale, ou
Pana la cele noi si foarte noi:
Bagaj,
Masaj,
Rosu,
Alu= albastru
Ochi
Mana
Tu = Eu
Manana = banana
Asa = asa, asa e bine
Caete= castravet
Unica = bunica
Ania= Melania; Ana;
Stea,
Palola = parola, Iphone
... Si lista se continua, se completeaza zilele astea.

O fericire, copilul nostru incepe sa vorbeasca!

Mama in "vacanta" - Pe avion

Avionul transatlantic a fost o experienta interesanta dar mai putin placuta.
Pe aeroport am intrat in vorba cu o familie de portughezi, care stiau ceva engleza, eu intelgeam cate ceva, si astfel s- a legat un dialog interesant despre ce sa viZitez in cele cateva zile petrecute in tara din sudul Braziliei, acolo unde merg eu. Din toata discutia, cel mai mult m- a impresionat caldura oamenilor, unitatea familiei( vizita in Spania s- a petrecut in formula fiu- mama- bunica, obicei ce aparent e normal pentru brazilieni) si iubirea de tara. Stiu ca expresia suna comunist, dar cred ca reda cel mai bine tinul frazei de incheiere a dialogului : "I hope you will enjoy my country!".

Odata urcati in avion, am avut nenorocul sa stau pe randurile din mijloc si in acelasi tip sansa sa stau langa o familie de nemti- mama, tata si fetita de 3 ani - care isi petreceau vacanta in Brazilia.
Spun sansa, pentru ca am observat o mama calma in ciuda oboselii, un tata implicat, un copil vesel care dialoga cu parintii, caruia i se explicau manevrele avionului, si care de- a lungul zborului n- a pus gura pe dulciuri. A primit fructe de la parinti, iar meniul ales pe avion de catre ea si mama a fost unul vegetarian. In comparatie cu al nostru, decent de altfel (), al lor parea delicios - naut, spanac, salata de fructe si cuscus cu legume. Yummy as zice. Nu ma gandeam ca vreun meniu de avion ma va inspira sa gatesc ceva, pana acum.

Mama e in "vacanta"

Pustiul nostru a ramas acasa doar cu tati. De cateva zile mama e in vacanta, datorita serviciului meu de dupa serviciu: cercetasia. Particip la conferinta mondiala a cercetasilor, care se tine incepand de luni in Curitiba, Brazilia. (pauza)

Am plecat marti din Bucuresti, stat o zi in Madrid, unde am avut bucuria sa vad o parte din Muzeul Prato, care pe langa expozitiile permanente, expunea si expozitii temporare Renoir si Rubens. Vizita muzeului a fost un pretext extraordinar pentru a mai invata un pic de istorie a artei, parte pe care eu nu am reusit sa o inteleg nici macar superficial decat atunci cand am inceput sa ne plimbam prin muzee mai mari sau mai mici.
Puteti vedea aici o parte din colectie.


Dupa Prato, m- am plimbat putin pe bulevardele cu trotuare largi si am luat pranzul intr-o "vitamina". Ma opresc putin pentru a explica aceasta denumire, data de mine conceptului de restaurante tip fast food, care servesc mancare slow food. Practic sunt niste cantine mici, cu mese din plastic, care iti ofera un meniu lacto- vegetarian alcatuit din supe, salate, sandvisuri, si pahare mari -500ml- cu fresh din tot felul de fructe, denumit " vitamina". Mancarea e delicioasa, e naturala, e foarte sanatoasa, si este relativ ieftina (un meniu salata si fresh mari e 7-8 euro, iar restaurantele tip " all you can eat" cu mancare slow- food ofera meniuri la 10 euro).
Revenind, dupa pranz, mi- am continuat plimbarea, intr- un alt muzeu Bornemisza- Thiessen care contine 2 colectii particulare a 2 generatii ale aceleiasi familii. Spre deosebire de Prato, unde sunt expuse tablouri mai ales din perioada renasterii, impresionista si post impresionista, la Bornemisza sunt tablouri inclusiv din modernism si postmodernism.

Puteti vedea aici o parte din colectie.

Dupa o zi frumoasa, frumoasa, in care am invatat inclusiv noi 3 sa vorbim pe Skype, si sa ne pupam prin ecran, m- am indreptat spre aeroport pentru un zbor de 10 ore spre Sao Paulo.

Mai la sud ... in Brazilia

La multi ani! si un an frumos!

Demult n-am mai scris, insa motive serioase ne-au oprit. Piticul nostru a avut febra mare in noaptea dintre ani si inca 2 nopti la rand, ca apoi sa refuze tratamentul si odata ajunsi in Bucuresti sa se vindece intr-o zi.

Asa a fost sa fie.

Apoi eu am plecat intr-o calatorie latina, in Madrid, Sao Paulo si acum Curitiba, in Brazilia. Particip alaturi de colega mea, din partea cercetasilor la conferinta mondiala.

2 saptamani in care suntem 3 cand vorbim pe Skype, cand pupam laptopul si ne imbratisam virtual. 2 saptamani de descoperiri, de experiente inedita, multa munca si mult lobby... 2 saptamani despre care voi scrie mai multe post-uri pe blog, la intoarcere.

E frumos, e viu, e verde...