Suntem intr-o vacanta foarte placuta, linistitoare, putin planuita la o familie de prieteni buni si calzi, intr-un sat de langa o padure, la 500 m de Sena. Este ultima zi a unei vacante mult dorite, dar create fara asteptari, cu amestecaturi de vizitat castele, mers la cumparaturi, distrat si obosit in Disneyland, urcat in Tour Eiffel, vizitat prieteni, vazut cel mai mare joc de artificii din Europa si tot asa.
Este ultima zi a unei vacante in care copilul nostru invata sa interactioneze cu alti oameni, cu copii, cu caini, in care incepe sa-si ceara drepturile singur, fara interventia parintilor, sau in care repeta primele lui cuvinte intr-o limba straina.
Este inca o zi a unei vieti, in care descoperim invataturi parca in noi ingropate, si readuse la suprafata de oameni intelepti.
- Citesc cu mare infrigurare si mirare placuta cartea lui David Chamberlain, Mintea noului nascut si-mi dau seama ca multe dintre intuitiile noastre din sarcina cu Stefan si din copilaria lui mica sunt corecte, adevarate si ma bucur enorm ca multe dintre aceste intuitii le-am pus in practica (da, am fost de multe ori influentati in sens contrar credintelor noastre de societate, familie etc, dar cel mai des incapatanarea noastra tipica si-a spus cuvantul in sens pozitiv ).
- Planuiesc sa citesc cartile lui Michel Odent, si ma bucur enorm ca revine in Romania in 2 saptamani si de-abia astept sa particip la conferinta lui.
- Descopar o carte frumoasa, informativa, cu abordare practica si stiintifica, scrisa de Marie-Andree Bertin, L' education prenatale naturelle . Citesc in carte intuitii, mituri demontate stiintific, trucuri pentru a creste increderea in sine a parintilor si o abordare frumoasa a vietii, aparuta, nu-i asa, acum peste 2000 ani "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti".
Apoi clar, chiar este clar si evident? ca daca noi nu ne iubim pe noi insine e imposibil sa oferim dragoste celor din jur. Mi-a pus pe masa acest subiect acum mai bine de un an o prietena buna si draga, si m-am uitat la ea ca pisica in calendar. Mi-au luat cateva saptamani, daca nu luni bune, sa-mi dau seama cat de dezumanizata sunt, si cat de mult ne dezumanizeaza societatea noastra, noi cedand responsabilitatea dezvoltarii noastre interioare, responsabilitatea educatiei copiilor nostri, altora din jurul nostru, numai noua nu!
Pai cum asa? Foarte simplu - incepe din sarcina/ viata intrauterina. Aflam ca suntem insarcinate si mergem la medic/prieteni/moasa/familie/carti/forumuri etc. Speriate, intrebam pe unii pe altii, dar corpul, intuitiile noastre, exemplele frumoase de sarcina si nastere normale pe acelea nu le vedem, nu le ascultam. Ne sare intotdeauna in ochi exceptionalul, fie ca ne este prezentant de medic sau de altcineva. Luam pastile ca sa prevenim boala x, facem f multe echografii ca sa depistam eventual anomalia y (desi nimeni nu ne intreaba inainte daca dorim sa tinem copilul orice ar fi), primim sfaturi si suntem compatimite de multi oameni ( de la clasicul " las-o, ca vorbesc hormonii din ea", pana la " vai saraca de tine, ce greu e sa-ti tii copilul in brate, acum ca esti insarcinata"), dar nimeni nu ne intreaba cum ne simtim, cat de frumos este sa devenim constiente de viata din noi, sau de iubirea copilului cel mare pentru fratele/sora sa din burtica . Incet, incet ne lasam viata condusa de altii, fara sa ne mai punem intrebari, fara sa citim cu ochii nostri, fara sa verificam informatia, luand de bun pe oricine, orice ar spune, si practic cedand responsabilitatea fericirii noastre si a copilului pe care-l purtam.
Iar la nastere sunt doar cateva scenarii - divinul din noi este puternic si reusim sa traim o minune, interventiile medicilor sunt puternice si ne dau peste cap tot ce am sperat si visat sau, intram intr-o stare amnezica, eliminam amintirea nasterii dintre gandurile noastre si ne concentram pe iubire, perfectiune cu orice pret (medicat exclusiv, alaptat exclusiv, purtat, natural parenting, crying out loud, cel mai bun lapte praf, cele mai bune vaccinuri, cel mai bun scaun de masine, numai mancare sanatoasa, crescut copilul dupa program, reguli, norme, obsesii) si ne luam sansa de a invata sa fim parinti, de a invata de la copilul nostru, de a-l asculta si a-l lasa sa ne indrume, sa ne arate, sa ne iubeasca.
Si asa ne reintoarcem la iubire, la acceptare si la recunostinta.
Cateva citate din Marie-Andree Bertin:
" Acccepter d'etre un etre humain avec ses forces et aussi ses faiblesses, c'est s'affrancir d'un carcan faussement moral qui etouffe et emprisonne, c'est liberer en soi des forces de vie qui propulsent vers des dimensions superieures de l'etre."
"Tu ne peux aimer l'autre, les autres, que si tu as suffisamment d'amour por toi-meme, Non pas pour ton ego, mais pour la VIE qui est en toi, et pour l'etre vivant que tu es."
Este ultima zi a unei vacante in care copilul nostru invata sa interactioneze cu alti oameni, cu copii, cu caini, in care incepe sa-si ceara drepturile singur, fara interventia parintilor, sau in care repeta primele lui cuvinte intr-o limba straina.
Este inca o zi a unei vieti, in care descoperim invataturi parca in noi ingropate, si readuse la suprafata de oameni intelepti.
- Citesc cu mare infrigurare si mirare placuta cartea lui David Chamberlain, Mintea noului nascut si-mi dau seama ca multe dintre intuitiile noastre din sarcina cu Stefan si din copilaria lui mica sunt corecte, adevarate si ma bucur enorm ca multe dintre aceste intuitii le-am pus in practica (da, am fost de multe ori influentati in sens contrar credintelor noastre de societate, familie etc, dar cel mai des incapatanarea noastra tipica si-a spus cuvantul in sens pozitiv ).
- Planuiesc sa citesc cartile lui Michel Odent, si ma bucur enorm ca revine in Romania in 2 saptamani si de-abia astept sa particip la conferinta lui.
- Descopar o carte frumoasa, informativa, cu abordare practica si stiintifica, scrisa de Marie-Andree Bertin, L' education prenatale naturelle . Citesc in carte intuitii, mituri demontate stiintific, trucuri pentru a creste increderea in sine a parintilor si o abordare frumoasa a vietii, aparuta, nu-i asa, acum peste 2000 ani "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti".
Apoi clar, chiar este clar si evident? ca daca noi nu ne iubim pe noi insine e imposibil sa oferim dragoste celor din jur. Mi-a pus pe masa acest subiect acum mai bine de un an o prietena buna si draga, si m-am uitat la ea ca pisica in calendar. Mi-au luat cateva saptamani, daca nu luni bune, sa-mi dau seama cat de dezumanizata sunt, si cat de mult ne dezumanizeaza societatea noastra, noi cedand responsabilitatea dezvoltarii noastre interioare, responsabilitatea educatiei copiilor nostri, altora din jurul nostru, numai noua nu!
Pai cum asa? Foarte simplu - incepe din sarcina/ viata intrauterina. Aflam ca suntem insarcinate si mergem la medic/prieteni/moasa/familie/carti/forumuri etc. Speriate, intrebam pe unii pe altii, dar corpul, intuitiile noastre, exemplele frumoase de sarcina si nastere normale pe acelea nu le vedem, nu le ascultam. Ne sare intotdeauna in ochi exceptionalul, fie ca ne este prezentant de medic sau de altcineva. Luam pastile ca sa prevenim boala x, facem f multe echografii ca sa depistam eventual anomalia y (desi nimeni nu ne intreaba inainte daca dorim sa tinem copilul orice ar fi), primim sfaturi si suntem compatimite de multi oameni ( de la clasicul " las-o, ca vorbesc hormonii din ea", pana la " vai saraca de tine, ce greu e sa-ti tii copilul in brate, acum ca esti insarcinata"), dar nimeni nu ne intreaba cum ne simtim, cat de frumos este sa devenim constiente de viata din noi, sau de iubirea copilului cel mare pentru fratele/sora sa din burtica . Incet, incet ne lasam viata condusa de altii, fara sa ne mai punem intrebari, fara sa citim cu ochii nostri, fara sa verificam informatia, luand de bun pe oricine, orice ar spune, si practic cedand responsabilitatea fericirii noastre si a copilului pe care-l purtam.
Iar la nastere sunt doar cateva scenarii - divinul din noi este puternic si reusim sa traim o minune, interventiile medicilor sunt puternice si ne dau peste cap tot ce am sperat si visat sau, intram intr-o stare amnezica, eliminam amintirea nasterii dintre gandurile noastre si ne concentram pe iubire, perfectiune cu orice pret (medicat exclusiv, alaptat exclusiv, purtat, natural parenting, crying out loud, cel mai bun lapte praf, cele mai bune vaccinuri, cel mai bun scaun de masine, numai mancare sanatoasa, crescut copilul dupa program, reguli, norme, obsesii) si ne luam sansa de a invata sa fim parinti, de a invata de la copilul nostru, de a-l asculta si a-l lasa sa ne indrume, sa ne arate, sa ne iubeasca.
Si asa ne reintoarcem la iubire, la acceptare si la recunostinta.
Cateva citate din Marie-Andree Bertin:
" Acccepter d'etre un etre humain avec ses forces et aussi ses faiblesses, c'est s'affrancir d'un carcan faussement moral qui etouffe et emprisonne, c'est liberer en soi des forces de vie qui propulsent vers des dimensions superieures de l'etre."
"Tu ne peux aimer l'autre, les autres, que si tu as suffisamment d'amour por toi-meme, Non pas pour ton ego, mais pour la VIE qui est en toi, et pour l'etre vivant que tu es."
