Zambim "altfel"

Acum ceva vreme citeam in Nasterea - Istorii traite, volum coordonat de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir, intr-unul dintre eseuri, despre cum ea si el se integreaza in societate odata cu sosirea copilului. Si ma gandeam atunci ca m-a surprins o asemenea replica. Insa ziua de ieri - si multe altele de fapt - mi-au confirmat aceasta afirmatie. Iar si iar.

Mergem in parc si vorbim cu mame, tati, bunici, bone, pitici. Despre copii, despre mancare, despre pantofiori, despre vacante, biciclete, triciclete, lopatele... vorbim, zambim, facem schimb de idei casnice.
Mergem la petreceri cu copii mici si vorbim despre mers la munte cu copilul, despre slinguri si alte dispozitive de purtat copiii, despre covrigi sau lapte... si zambim.
Vorbesc cu prieteni la telefon si cand ma intreaba de pitic, zambesc. Si le povestesc mici ghidusii cu zambetul pe buze.
Toate se intampla zambind (si plangand, DA de cand am nascut am ramas cu aceasta "sensibilitate", cand am emotii de orice tip, eu lacrimez). Si nu este acel zambet politicos, automat pe care il asterni pe fata in momentul in care te intalnesti cu un coleg sau un vecin si-i saluti, sau acela pe care il folosesti cand te duci la doctor.
E un zambet autentic, pornit din suflet, e o recunoastere ca noi si ceilalti parinti simtim si gandim la fel, traim si dam viata. E un zambet pe care doresc sa-l inteleaga si ceilalti prieteni ai nostri, cei care inca nu au copii, cei care considera ca nu e vremea, ca sunt prea tineri, ca mai au atatea de facut etc.

------------------------------------------------------------------------------------------------

Stiu ca exista cealalta fata a unei vieti. Stiu ca sunt copii care sufera, parinti care traiesc numai pentru a se lupta sa-si tina in viata copiii. Parintii acestia sunt mai puternici decat noi, sunt parintii in fata carora ma inclin, plang si zambesc. Pentru ca ei inteleg ingerii... mamei i-a fost greu sa plece, bunica si cu ea se intalesc tot timpul in vis.

Planuri de vara - Ne cheama muntele

Ne tot gandim cum sa ne bucuram de soarele, verdeata si aerul ce ne inconjoara. Care aer, care verdeata? Cea din Bucuresti, cea din jur, cea de la munte, cum care ? :)

Planurile spun asa:
1- plimbari cu bicicletele prin parcurile, stradutele cu case din Bucuresti si din jur. In urmatoarele saptamani vom incepe antrenamentul, mai bine spus Stefan sr. a inceput deja (dupa cum poate stiti si-a luat o Strida) iar eu reinvat sa merg pe bicicleta, planuiesc sa-mi-o iau cu scaun de bicicleta cu tot evident. Botezul bicicletei i l-am facut deja lui Stefan jr. datorita lui Bogdan.
2- mergem prin iunie la Severin, poate reeditam un pic din drumul de anul trecut Cazane mici, Cazane mari
3- mergem in august in Fagaras, cu cortul, cu cercetasii din Miercurea Ciuc. Aceasta este Vacanta. De anul trecut ne gandim, facem planuri despre acest "botez " al muntelui, al focului din cetina de brad, al cantecelor de seara... cei care stiu despre vorbesc sunt sigura ca isi amintesc primul cantec de munte invatat, prima seara in fata focului de la marginea noptii, iar cei care inca nu stiu despre ce vorbesc, mai e timp de iubire sus la munte. Multumim prietenilor care ne ajuta sa ne indeplinim visul acesta: datorita Danei, Deliei, Ritei, lui Bob, Vlad si Razvan, piticul are primul lui sac de dormit de munte si primii lui bocanci. Datorita Irinei, lui Grizzly si lui Suri, Stefan jr. va primi cea mai mica dintre esarfele de cercetas de la noi din casa.
4 - mergem sa ne vizitam strabunicile la Resita si la Severin
5 - poate pentru antrenament, inainte de Vacanta, vom incerca si cateva trasee montane de o zi in 3, inspirati fiind de Adelle.

Iti place ce planuim? Hai cu noi, haideti cu noi la munte!

De 1 mai prin Bucuresti

Am petrecut mult si frumos in sfarsitul de saptamana ce a trecut.
Imi dorec sa mentionez o colectie de stari frumoase, toate aparent fara o legatura unele cu altele, decat cea mai importanta stare pe care o simtim acum - implinire.

Dans Am fost joi in 3 la Caru' cu Bere. Juniorul s-a comportat cum se comporta deobicei cand il pui sa stea la masa, stand mai mult pe sub masa sau pe la masa vecinilor. In fine, ca nu asta era important, cum ne plicitiseam noi asa, inauntru a inceput programul de seara: vals. Putin circumspecta l-am luat si l-am dus sa admire minunatie de maiestrie artistica. ... . ... . Nu l-am dezlipit de-acolo decat la pauza. Statea la picioarele mele nemiscat, fascinat, cu un zambet plin de uimire pe fata.

Livada cu visini Vineri Stefan a ales sa iesim intr-o gradina. Si a ales bine! Ne-a intampinat o atmosfera relaxata, intr-o curte plina de copaci si 3 gazde primitoare. Mama, bunica si fetita. Mara, copila proprietarilor, in varsta de 2 ani, l-a luat in primire pe Stefan jr. de la intrare: "Mami, mami eu vreau sa ma joc cu bebe!", "Bebe, vrei sa ne jucam in nisip?" (In tot acest timp Stefan si prietena noastra au parcat caruciorul, bicicleta, au ales o masa si apoi s-au pus pe asteptat...). Dialogul a continuat: "Bebe, ia tu lopatica verde, ca eu o iau pe aia mov" "Hai sa facem castel". Mama ne-a explicat ca dupa ce au zugravit, au lasat o lada speciala cu nisip deoarece observasera ca Mara se juca tot timpul in nisipul constructorilor.
Apoi a sosit ora mesei cu limonada, peste proaspat, salata si prajitura pregatita in casa. Pe care le-am savurat cu mic cu mare, incurajati fiind de caldura si gesturile firesti traite in livada. Pentru noi a fost cea mai prietenoasa iesire la restaurant/terasa cu copilul de pana acum.

Clatite Duminica dimineata am facut clatite in casa (oua si lapte bio, faina integrala bio). Ca sa fie mai delicioase, am adaugat pere si mere rase. Rezultatul il vedeti cu ochii liberi:

Bicicleta Datorita lui Bogdan, tati de Ana, juniorul a descoperit mersul pe bicicleta oamenilor mari, motiv de intensa dezbatere familiala: sa-si ia mama bicicleta sa plimbe copilul sau nu? Precizez ca tati are o bicicleta chic, buna de oras, dar nu prea potrivita pentru scaunul de bicicleta pentru copii. Precizez ca mami stie sa mearga pe bicicleta, dar ii e frica sa mearga pe strada :P

Asa pe foarte scurt, acestea au fost mini-aventurile noastre de 1 mai: am redescoperit ca ne putem incarca de energie pozitiva chiar daca nu plecam din Bucuresti. Multumesc Danei pentru ca m-a impulsionat indirect sa ma bucur din nou de placerea de a scrie pe blog, vorbe simple, de citit cand vom fi mari.