RSS

marți, 16 februarie 2010

Travel with children - Alhambra here we come!


Joi dimineata plecam de pe Baneasa ( ma gandesc cu groaza la haosul de pe acest "aeroport") spre Malaga, in sudul Spaniei. Vom sta 1 saptamana, la niste prieteni din copilarie.

Avem planuri mari: sa vizitam Alhambra, Sevilla, o pestera, sa urcam pe munte si sa sarbatorim 2 zile de nastere.

Ne-am facut planurile de pregatire din timp. Avem 2 ghiduri Lonely Planet unul cu Spania si unul intitulat Travel with children.
Evident, chiar daca am planuit, iarasi am lasat pregatirile pentru ultimele 2 zile, de-abia acum am inceput sa citim sa vedem unde ne ducem, de-abia acum impachetam si despachetam. Insa avem ghid :). In Travel with children ni se spune ce si cum sa facem, cum sa pregatim calatoria si mai ales ne sunt descrise cele mai child-friendly locatii de pe glob. Spania nu e una dintre ele, dar nu conteaza. O idee care apare in carte e aceea ca, oriunde te-ai duce, esti binevenit mai ales cu un bebelus, care de multe ori reprezinta o curiozitate, o binecuvantare pentru localnici etc. Confirm ca asa a fost in Grecia. Infirm ca asa ar fi in Romania. Insa suntem increzatori ca lucrurile se schimba.

Sper sa reusesc sa tin un jurnal de calatorie. Nu promit. Daca imi iese voi fi cea mai fericita. Pana atunci, tineti-ne pumnii stransi, sa ne intoarcem cu bine!

marți, 2 februarie 2010

10 luni si 1 zi

Piticul nostru a implinit ieri 10 luni. L-am sarbatorit aseara, mai bine zis el ne-a sarbatorit pe noi, oferindu-ne niste zambete minunate, niste imbratisari surprinzatoare si calde.

Suntem fericiti in 3, iar viata noastra e luminata mai intens de cand el e alaturi de noi.

---------------------------------------------------------

Ieri, in drum spre casa (am fost plecata 5 zile la un seminar), insotitorii de bord au avut nevoie de un medic. In lipsa altcuiva, m-am identificat. Unei fetite de 6 ani i se facuse rau in timpul aterizarii. Se mai intampla, nu? Ei bine, nu e chiar asa de simplu: fetita, alaturi de parintii ei se intoarcea de la tratament din Italia, unde parintii o duc periodic pentru a o mentine in viata. Diagnostic: leucemie limfo-blastica. Parintii ii administrasera o injectie cu diazepam la sfatul medicilor pentru a trece mai usor peste zborul cu avionul. Ei s-a facut rau, a devenit inconstienta, organismul fiindu-i slabit in urma tratamentului. Insotitoarele de bord au chemat salvarea. Aceasta astepta deja pe aeroport in momentul aterizarii. Pasagerii au stat la locurile lor, pentru a fi mai intai evacuati fetita si parintii ei.
Si ce s-a intamplat: angajatii aeroportului Baneasa au intarziat aducerea scarii, motiv pentru care fetita nu putea fi preluata de medici. In acel moment, tatal, care si-a mentinut calmul pe toata perioada desfasurarii evenimentelor, a inceput sa tipe, sa planga... de neputinta, de disperare.

De atunci incoace ma gandesc la copiii, la copilul meu, cat sunt ei de fragili, cat de fragili suntem noi, cat de mult inseamna ei pentru noi si cat de mult sunt ei parte din noi. Cele cateva momente petrecute aseara langa fetita si parintii ei m-au determinat sa constientizez pe deplin cat de importanti suntem noi 3, unul pentru altul, unul alaturi de altul.


Epilog: familia fetitei a plecat cu salvarea. in urma lor am ramas noi, ceilalti calatori...sper ca mai putin indiferenti la lumea din jur.