"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"

Suntem intr-o vacanta foarte placuta, linistitoare, putin planuita la o familie de prieteni buni si calzi, intr-un sat de langa o padure, la 500 m de Sena. Este ultima zi a unei vacante mult dorite, dar create fara asteptari, cu amestecaturi de vizitat castele, mers la cumparaturi, distrat si obosit in Disneyland, urcat in Tour Eiffel, vizitat prieteni, vazut cel mai mare joc de artificii din Europa si tot asa.
Este ultima zi a unei vacante in care copilul nostru invata sa interactioneze cu alti oameni, cu copii, cu caini, in care incepe sa-si ceara drepturile singur, fara interventia parintilor, sau in care repeta primele lui cuvinte intr-o limba straina.

Este inca o zi a unei vieti, in care descoperim invataturi parca in noi ingropate, si readuse la suprafata de oameni intelepti.
- Citesc cu mare infrigurare si mirare placuta cartea lui David Chamberlain, Mintea noului nascut si-mi dau seama ca multe dintre intuitiile noastre din sarcina cu Stefan si din copilaria lui mica sunt corecte, adevarate si ma bucur enorm ca multe dintre aceste intuitii le-am pus in practica (da, am fost de multe ori influentati in sens contrar credintelor noastre de societate, familie etc, dar cel mai des incapatanarea noastra tipica si-a spus cuvantul in sens pozitiv ).
- Planuiesc sa citesc cartile lui Michel Odent, si ma bucur enorm ca revine in Romania in 2 saptamani si de-abia astept sa particip la conferinta lui.
- Descopar o carte frumoasa,  informativa, cu abordare practica si stiintifica, scrisa de Marie-Andree Bertin,  L' education prenatale naturelle . Citesc in carte intuitii, mituri demontate stiintific, trucuri pentru a creste increderea in sine a parintilor si o abordare frumoasa a vietii, aparuta, nu-i asa, acum peste 2000 ani "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti".

Apoi clar, chiar este clar si evident? ca daca noi nu ne iubim pe noi insine e imposibil sa oferim dragoste celor din jur. Mi-a pus pe masa acest subiect acum mai bine de un an o prietena buna si draga, si m-am uitat la ea ca pisica in calendar. Mi-au luat cateva saptamani, daca nu luni bune, sa-mi dau seama cat de dezumanizata sunt, si cat de mult ne dezumanizeaza societatea noastra, noi cedand responsabilitatea dezvoltarii noastre interioare, responsabilitatea educatiei copiilor nostri, altora din jurul nostru, numai noua nu!

Pai cum asa? Foarte simplu - incepe din sarcina/ viata intrauterina. Aflam ca suntem insarcinate si mergem la medic/prieteni/moasa/familie/carti/forumuri etc. Speriate, intrebam pe unii pe altii, dar corpul, intuitiile noastre, exemplele frumoase de sarcina si nastere normale pe acelea nu le vedem, nu le ascultam. Ne sare intotdeauna in ochi exceptionalul, fie ca ne este prezentant de medic sau de altcineva. Luam pastile ca sa prevenim boala x, facem f multe echografii ca sa depistam eventual anomalia y (desi nimeni nu ne intreaba inainte daca dorim sa tinem copilul orice ar fi), primim sfaturi si suntem compatimite de multi oameni ( de la clasicul " las-o, ca vorbesc hormonii din ea", pana la " vai saraca de tine, ce greu e sa-ti tii copilul in brate, acum ca esti insarcinata"), dar nimeni nu ne intreaba cum ne simtim, cat de frumos este sa devenim constiente de viata din noi, sau de iubirea copilului cel mare pentru fratele/sora sa din burtica . Incet, incet ne lasam viata condusa de altii, fara sa ne mai punem intrebari, fara sa citim cu ochii nostri, fara sa verificam informatia, luand de bun pe oricine, orice ar spune, si practic cedand responsabilitatea fericirii noastre si a copilului pe care-l purtam.
Iar la nastere sunt doar cateva scenarii - divinul din noi este puternic si reusim sa traim o minune, interventiile medicilor sunt puternice si ne dau peste cap tot ce am sperat si visat sau, intram intr-o stare amnezica, eliminam amintirea nasterii dintre gandurile noastre si ne concentram pe iubire, perfectiune cu orice pret (medicat exclusiv, alaptat exclusiv, purtat, natural parenting, crying out loud, cel mai bun lapte praf, cele mai bune vaccinuri, cel mai bun scaun de masine, numai mancare sanatoasa, crescut copilul dupa program, reguli, norme, obsesii) si ne luam sansa de a invata sa fim parinti, de a invata de la copilul nostru, de a-l asculta si a-l lasa sa ne indrume, sa ne arate, sa ne iubeasca.

Si asa ne reintoarcem la iubire, la acceptare si la recunostinta.

Cateva citate din Marie-Andree Bertin:

" Acccepter d'etre un etre humain avec ses forces et aussi ses faiblesses, c'est s'affrancir d'un carcan faussement moral qui etouffe et emprisonne, c'est liberer en soi des forces de vie qui propulsent vers des dimensions superieures de l'etre."

"Tu ne peux aimer l'autre, les autres, que si tu as suffisamment d'amour por toi-meme, Non pas pour ton ego, mais pour la VIE qui est en toi, et pour l'etre vivant que tu es."

Stefan asteapta o surioara

Asteptam impreuna cu mare drag si emotie sa ne intalnim fata in fata cu fiica noastra. O simtim si traim alaturi de ea deja de peste 6 luni, si este un sentiment minunat.
Ma bucur ca mi s-au intamplat atat de multe intamplari frumoase in ultimii ani, intamplari care m-au facut sa devin mai constienta de viata noastra imateriala.

Credeti sau nu, o asteptam pe Sara. Din momentul in care mi-am deblocat mintea, si am hotarat ca da, sunt perfect capabila sa nasc inca un copil, sa-i iubim si sa traim impreuna, apoi de -atunci multe intamplari au venit firesc, parca dintr-un plan superior, acolo sus cineva, aranjeaza totul asa de frumos... ce mai PM -ul perfect :)

Intai am visat-o. Apoi am zis ca mi s-a parut. Apoi am mai visat-o o data. Ciclul nu apucase sa intarzie. Am zis bine, hai fac testul, si daca nu iese, mai astept. A iesit! Am sunat, am anuntat... se amuza familia de mine ca asta nu-i veste de dat la telefon. Eu bucuroasa, bucuroasa. Am simtit ca e fata, dar n-am spus. Prejudecatile inca sunt multe, asa ca mai bine tac. Uneori. Prietenii mei cei spirituali, toti fara exceptie au spus ca e fata. Am incuviintat tacit, pana luna trecuta, cand da, s-a confirmat :) Stefan jr. dinainte de echografie ne spunea ca el asteapta pe "suriorul" lui drag.

Si asa frumos au trecut deja peste 6 luni de sarcina constienta, de miscari si discutii cu burtica, de mangaieri, de vizualizari, de multe promisiuni.

Incet si sigur, am inceput sa vizualizez aceasta nastere. Si sa-mi reamintesc "nasterea" anterioara ( cezariana la rece intr-o clinica privata, fara motive medicale). Mult timp am considerat ca a fost OK-ish, cam totul, in afara de DURERE. Acum nu mai consider asta. Acum simt ca am gresit putin si simt ca am invatat multe. In primul rand am gresit sa am incredere orbeste in meseria de doctor, in conceptul de medic mesianic. In al doilea rand am gresit ca n-am avut incredere in mine si in instinctele mele, care-mi spuneau ca e gresit sa accept asa o operatie, pentru ca doar pe hartie am trecut de 41 saptamani. In al treilea rand am gresit, si inca mai am de invatat aici, ca multi, foarte multi oameni sunt atat de mult condusi de bani, incat li se pare firesc - isi fac meseria, primesc banii, no questions asked, no feelings, who's next on the list?
Doctorita mea de atunci ( si inca si de acum) e o tipa foarte de treaba, foarte politicoasa, care discuta frumos cu toata lumea. In niciun caz nu a jignit pe cineva sau a facut vreo aluzie de vreun fel. Doar ca si cuvintele frumoase pot fi interpretate in multe moduri. De exemplu " Doamna putem sa mai asteptam, dar eu va recomand sa..." Si atunci ...

Si revenind, incep sa vizualizez cea de a doua nastere. Si incep sa vorbesc cu oamenii, sa ascult povesti diferite. Majoritatea covarsitoare pun eticheta " esti ..., asa nu se poate in Romania" , surzi la argumentele tale rationale. Ba mai se folosesc si de argumentul " doar esti medic, stii ce se poate intampla"... asa un pic ipocrit, stiind ca nu mai practic stomatologia, sau habar- neavand de competentele mele medicale, ca doar nu mi-au fos pacienti cand inca lucram. Sunt studii peste studii stiintifice, clare si fara echivoc, ca se poate naste normal dupa cezariana, si ca riscurile sunt suficient de mici ( vorbim cam de 75-80% rata de reusita ) atat pentru mama cat si pentru fat. Nu voi sta sa citez studiile, pentru ca vorba unei prietene, e un blog personal, nu-i nevoie de justificari!
Bun, am atins primul punct - nastere normala dupa cezariana.
Vizualizarea continua, si la fel si eu cu documentarea - dupa cezariana, nasterea normala este musai sa fie nemedicalizata, adica exclus epidurala, oxiton, inducere, rupere de membrane etc, tocmai pentru ca orice interventie medicala te poate plasa in procentele de risc, de ruptura de uter etc. Si apoi, te apuci sa studiezi ce se intampla la noi: chiar si cand accepta medicii nasterea normala dupa cezariana ( VBAC/NVDC) multi dintre ei sau din personalul medical auxiliar, intervin.
Si ating punctul 2, nastere normala dupa cezariana cu moasa licentiata si cu doula.
Am vorbit, ne-am intalnit, am pus lucrurile la cale. Am facut planul de backup. Am gasit medicul de backup care sa accepte sa intervina in caz de nevoie si toate cele.
Continuam sa ne pregatim! O da, Stefan sr e de acord si sustine aceste demersuri. Sincer, nu stiu de ce, presupun doar ca nu i-a placut sa vada literal o femeie dezumanizata, asa cum probabil am fost eu dupa prima nastere.

Si ating punctul 3... de ce imi e cel mai frica? Imi este frica de nesiguranta, ca nu-mi mai stapanesc propriul corp ( fetita fiind inca in el) si ca nu doresc sa transfer responsabilitatea nasterii de la mine ca mama catre un personal medical care este pregatit sa-si limiteze responsabilitatea, sa respecte protocoalele pentru a nu fi acuzati de malpraxis, ca doar in protocoale nu sunt trecute emotiile, sentimentele, gandurile ci doar manevrele, cifrele de gen 0/1 etc. Ceea ce da, pana la un punct e perfect normal, vorbim de meseria lor.
Dar de la alt punct, imi doresc si ne dorim sa fim inconjurati de iubire, de liniste, de firesc, nasterea sa fie o actiune nemutilanta, care sa imputerniceasca familia si femeia si nu sa o arunce in derizoriul uitarii si istoriei.
Si de aici dorinta de a naste acasa, in apa impreuna cu familia si cu moasa/doula.

Si ating punctul 4... da, merg la controale, dar am un medic foarte de treaba de backup, da, Stefan sr stie sa acorde primul ajutor, da, si prima si a doua sarcina sunt fara probleme, da, stim sa formam 112. da, moasa e de acord sa ma asiste, da, in caz de ceva facem transferul urgent la spital.

Ne pregatim intens, mai ales psihic si fizic. Fac inot, urcam pe munte, mergem cu bicicleta. Calatorim foarte mult. Citim foarte mult literatura de specialitate. Si mergem la diferite "cursuri speciale" de scos frica din noi :))) frica de la nasterea noastra, frica de la nasterea anterioara, tot asa.
Un curs tare frumos, simplu, uimitor de firesc este tinut de o femeie dintr-o bucata, de o femeie normala si o mama extraordinara: Hypnobirthing, Ditta Depner.
Un exemplu tare frumos de nastere acasa ne-a fost dat de prietena noastra, Talida.
Un sprijin extraordinar il primim de la moasa si doula Irina Popescu, o mare femeie, pe care ma bucur ca o cunosc de multi ani, desi recunosc ca mi-au trebuit tot atatia ani ca sa incep sa inteleg ce face ea, si ce fac minunatele mame din jur, cum schimba ele lumea, cu dedicatie, cu perseverenta, cu mult studiu dar si mai mult curaj.
Mai sunt ei, oamenii spirituali din jurul meu, care ma ajuta cu sfaturi, cu diferite tehnici de relaxare, care incearca sa nu judece ci doar sa fie acolo.

Drumul continua frumos... si vom vedea ce va fi sa fie. Multumesc tuturor ca suntem impreuna in aceasta poveste!

Greturile bata-le vina

Prin februarie asa, povesteam cu o buna prietena despre sarcina ei neasteptata si greturile ei insuportabile care au dus-o la o greutate cu 20% mai mica in numai 2 luni, spitale, perfuzii. si bineinteles suparari cat cuprinde. Intr-una din zile, prin martie, imi spune ca nu crede ca o inteleg cat ii este de rau si ca nu poate nici sa mearga dupa ce elimina tot ce n-a mancat in ziua aia. ( Citisem pe internet, in carti despre sarcina toxica, mai auzisem si  alte mamici povestind). Nu raspund, ce sa-i zic fetii? Ca nu poate fi atat de rau? Ca depinde de ea? Ce tot vorbesc eu acolo? Daca ea nu crede si nu simte, degeaba le palavragesc eu savant.

Nu trece o saptamana, plec spre Resita sa ma ocup de mostenirile familiei, si vad ca ma ia cu somn. Alertata de experienta anterioara in care Stefanut a petrecut mult si bine in burtica pana cand cineva sa se prinda, repede iau testul: 2 liniute. Bucurie, chestii, tot tacamul. Departe de reactia de data trecuta cand mi-am luat carte de psihologie despre acceptarea sarcinii. Sun lumea cat mai repede sa stie. Ce conteaza testele, analizele, echografia? Noi si cu bebe sa fim sanatosi!

Asa, ma intorc in Bucuresti, confirma medicul cele 2 liniute, incepe un pic de tavalug - cine, cat monitorizeaza, gimnastica de gravide, moasa, vrem moasa, se poate nastere normala dupa cezariana? daca da, unde, cu cine, poate acasa, poate cu moasa, poate cu doula... pe scurt vizualizez mult mai clar nasterea ce va sa vie.

Bine, bine, tavalugul se linisteste brusc. Pentru ca apar greturile si varsaturile. Ce-s alea, cu ce se mananaca? In sarcina din 2008-2009 nu numai ca nu am avut nimic, dar am si urcat pe munte, carat mobila, zugravit si tot asa. Iar acuma intre 4-6 h/zi stau in pat sau ma plimb aiurea de pe canapea pe pat masand stomacul. Si cui sa explic toate astea? Cand si eu la randul meu n-am reusit sa inteleg cand altcineva imi povestea ce i se intampla. Cel putin acum inteleg ca mie mi-e bine. O sun mai nelinistita pe prietena mea, discut cu ea cu mai multa toleranta. In acelasi timp ma gandesc ca e mult mai bine ca sunt acasa perioada asta, ca pot sa ma intind daca am nevoie si ca da, experimentez cu seninatate o sarcina ca la carte ( glumeam, bineinteles).

Acestea fiind spuse, avem in fata o vara frumoasa, plina de surprize ce asteapta sa fie traite cu intelepciune de noi toti, pentru a-l intampina cu bucurie, cu liniste, fara frici, pe bebe. Vorba lui Stefan: Te iubesc mami, il iubesc pe tati, il iubesc pe bebe!\

1 aprilie ---3 ani

Hello world, din nou! Stiu ca sunt putin mai mult defazata si ca fiul nostru are deja "3 ani si 1 luna" cum ii place sa-si exprime varsta atunci cand are chef sa raspunda la intrebarile standard: cum te cheama, cati ani ai, mergi la gradinita. Un fel de ASL please, de pe vremea MIRC-ului, uu cine-o mai fi auzit de MIRC? un fell de messanger ancestral, sau vorba Virginiei, dati pe www.dexoline.ro

Sa revenim: a facut piticul, care nu mai e pitic 3 ani. Si i-am sarbatorit prin 3 zile de poveste frumoase, acasa, la gradi si la Lumea lui Momo, alaturi de prieteni.

A fost distractie mare si oboseala pe masura. Cu prieteni frumosi, cu mancare extrasanatoasa facuta de Mira, gazda noastra, si cu limonada cu miere si cu kiwi. Si ca premiera - cu tort facut in casa de mine si de sora mea. Da, da, pentru cine nu ma cunoaste - am inceput sa gatesc de-o luna; pana acum maximul experientei mele in bucatarie s-a rezumat la clatite si ceva spanac cu lapte. Dar de atunci incoace, ne putem mandri cu cozonac, pasca si tortul aniversar de mai sus/jos :D:D.

2012...Intoarcerea la radacini

Am redeschis multe cercuri in 2011.
Si cateva, se traduc in niste situatii, frumuseti care poate se vor intampla in acest an.

Am provocat multe schimbari. Am studiat, am actionat... Mi-am recapatat o buna parte din curajul si increderea cu care m-am nascut si cu care m-au crescut ai mei parinti, si pe care o uitasem undeva, pe un peron de gara, vorba cantecului.

Inca nu stiam cum va fi schimbarea. Nici acum nu stiu cum e schimbarea. Dar o simt si o traiesc:

• Dorm mult, linistit si adanc.
• In weekend raspund prietenilor la telefon, fara mail sau alte interactiuni virtuale.
• Am cautat, am aranjat si mi-am ales urmatorii pasi. Am ales sa parasesc compania multinationala in care am lucrat si m-am format in ultimii 5 ani, pentru o companie mica de training si coaching.
• Am ales sa -mi iau si, ce bucurie ca Stefanii asteptau de atata timp ca mama sa mai ia o pauza, ei bine am ales o luna de vacanta in aprilie, o luna de vacanta in 3 pentru turul Romaniei :). Mergem sa ne vizitam prietenii si rudele, dar mergem sa ne (re)cunoastem tara. Deocamdata ne gandim la Vatra Dornei, Bucovina, Maramures, Baia Mare, Satu Mare, Cheile Nerei, Scarisoara, Sarmisegetuza, Cioclovina, Cazanele Dunarii, Rosia Montana... iar lista e f deschisa. Si cum ieri imi spunea cineva, inseamna intoarcerea la radacini - celebram si comemoram in aceeasi luna pe mama, pe bunica si pe Stefan.
• Cel mai mult schimbarea se vede in ochi. In ochii fiului si in ochii iubitului...ne reflectam linistea, agitatia, ne reflectam bucuria de a fi impreuna....
• UUU...cel mai tare: am invatat sa zic NU. Fara regrete, fara suparare. Doar atat, NU. Daca ceva nu se potriveste cu mine, cu ce-mi doresc eu sa fiu, sau cu ce-mi doresc sa ma inconjor, refuz cu seninatate. Sprijin, oferind idei si solutii alternative, dar atat.

Sunt multe de invatat si drumul continua. Ghidata de oameni noi, de prieteni vechi. Un proces frumos. Multumesc!

2011 asa cum a fost

Un an frumos si foarte intens. Un an constient.
Nu e un bilant, e o celebrare a unor momente de viata superbe.
2011 a inceput cu multe ganduri si ceva stres cotidian:

Ianuarie

•  plecarea de acasa timp de 2 saptamani intr-o vacanta amestecata cu putin voluntariat "politic". Vacanta aceasta de una singura cumva a dat voie sa-mi aud gandurile, sa-mi ascult putin sufletul si apoi cu masura sa incep cautarea.
•  Stefan a inceput sa vorbeasca, sa exprime si prin cuvinte personalitatea lui exuberanta. Traim minuni in fiecare zi.

Februarie

• Cum facem Jamboreea? De unde aducem oamenii, cine va " investi " intr-o societate, intr-un oras menit sa existe fizic timp de 15 zile?
•  Am crezut si cred asa de mult in ideea ca putem sa cream Realitatea ( iar in februarie Jamboreea parea pentru 99% dintre cei care au fost prezenti in august la Saliste cel mai imposibil vis), incat mi-am adunat toti prietenii si am dat cea mai mare petrecere de aniversare de pana acum. A fost frumos sa organizam petrecerea alaturi de prieteni care stiau despre cercetasie doar de la mine, cu toate acestea au avut incredere sa-si puna la bataie casa ( multumesc din sulfet pentru gazduire Bogdan ), ideile, aragazul si cunostintele culinare ( Oana si Nicu), si astfel impreuna cu cei peste 30 de invitati am creat o atmosfera super, ne-am distrat si am reusit sa daruim evenimentului RoJAM peste 1500 euro. E o suma mica fata de cat au reusit apoi prietenii nostri sa aduca, dar cele peste 20 de donatii individuale au fost cele care au declansat strangerea de fonduri, au pus primele stinghii de lemn la gardul de pe campia de la Saliste. Increderea pe care am creat-o atunci, a generat ulterior indirect peste 50000 de euro stransi prin contributie cash sau in natura.
• Am intalnit doua fete cucuiete cu care am inceput un proces interesant de cunoastere personala. Primele teste de personalitate, primul cv scris profesionist, primele intalniri de "mentoring" ( cum le denumeste V. pentru a pune o definitie minunatului nostru proces), uuu pai toate acestea au inceput candva in februarie si continua frumos si astazi. Multumesc!

Martie

• Stefanut a inceput sa vorbeasca si mai si, sa povesteasca, noi am devenit din ce in ce mai constienti de influenta majora pe care o avem asupra lui.
• Primul aparat ortodontic - Da, chiar asa. Astazi imi dau jos bracketii, dupa ce zambetul a devenit mai frumos decat a fost vreodata, iar Zana Maseluta exista( vorba lui V.) . O cheama Iuliana si ma bucur sa-i fiu prietena.  
• Bunica s-a dus intr-un loc cu soare. Si-a dorit sa nu moara singura, sper din suflet ca mama a fost langa ea cand s-a intamplat si ca trecerea ei a fost lina si mai ales ca s-a eliberat de grijile pe care si le facea pentru noi.

Aprilie

• A fost insorit, plimbaret si insotit de multa dragoste.
• RoJam

Mai

• Cautari, cautari - am participat la mai multe cursuri de dezvoltare personala, am cunoscut oameni minunati cu care m-am imprietenit, am redescoperit bucuria de a invata de la altii, de a te incarca cu energie pozitiva pentru ca apoi sa o poti oferi la randul tau mai departe.
• RoJam

Iunie

• Am reluat o prietenie minunata cu o mama vesela, iubita si spirituala - Gabi. M-am bucurat sa vad cum increderea in fortele proprii, cum cautarile interioare si dezvoltarea personala sprijina viata unei familii si creaza permanent situatii din care familia este mai puternica si mai unita. Gabi si copiii ei sunt pentru mine exemplul viu al divinului din noi.
• Reiki - dupa o discutie de 2 ore si cateva zile de citit pe internet ( la fel ca si in februarie, cu cele 2 fete cucuiete) am ales sa particip la un curs de initiere in Reiki traditional. Am deschis, sau am continuat, depinde cum privim, un drum extraordinar spre intelegerea mea ca persoana, relationarea cu trecutul meu, cu oamenii din jur. Sunt multe de spus despre Reiki probabil, dar simt din ce in ce mai mult ca Reiki se traieste, mai degraba decat se vorbeste.
• RoJam

Iulie

• Nu-mi mai amintesc ce s-a intamplat in iulie. Cred ca foarte mult RoJam :). Intalniri peste intalniri, planificari, discutii, parteneriate... adica multa invatare.

August

• RoJam - ce a fost RoJam puteti vedea pe Youtube sau da un search pe Google.  Ce inseamna acest eveniment pentru noi cei care am creat o realitatea frumoasa in anul 2011 in Romania? Depinde cu cine vorbiti.
• Acum ca sunteti pe blogul personal, un raspuns personal - pentru mine a insemnat depasirea unor granite in aproape orice dimensiune, si mai ales a reprezentat confirmarea ca gandul este  forma de energie care face totul posibil. RoJam este pentru luna august 2011 acel Q.E.D. din geometrie. Aveam nevoie de confirmarea aceasta? Da, probabil. Voi mai avea nevoie de confirmari in viitor? Vom vedea, calatoria continua, intr-adevar cu multi parametri schimbati.
• Au fost la Saliste peste 1500 de oameni. Fiecare dintre noi a avut o contributie esentiala in crearea acestui eveniment, care a demonstrat ca in Romania exista solidaritate si speranta, se pot face evenimente, se pot crea miscari pozitive, ca in Romania exista VIITOR. In realitatea mea sunt cateva persoane fara de care n-as fi putut scrie aceste randuri: Radu, Suncu , Alex si Diana. Impreuna si separat am crezut in noi si in cei de langa noi. Multumesc ca va cunosc.

Septembrie

• Povestile surorii mele Ioana, care este iremediabil indragostita de Delta, nu pot cuprinde in cuvinte emotiile superbe pe care le-am trait cateva zile atunci cand am pasit in nisipul din Sfantu Gheorghe. Este locul in care m-as uita vara, sau mai degraba, toamna tarzie. Este starea in care ne-am redescoperit dragostea, in care am fost 2 dupa multi ani. 
• Gradinita Waldorf Christophori - Cand incepeam acest blog, acum aproape 3 ani, eram coplesita de multe amintiri din copilarie: de prima zi de gradinita insotita de tata, de jocurile de atunci, de excursii, dulapior sau de doamna educatoare. Prima zi de gradinita a lui Stefan a fost zi de gradinita si pentru noi, astfel timp de cateva saptamani ne-am invatat unii cu altii, copii si adulti deopotriva.  Gradinita a declansat in noi o alta serie de constientizari, mai ales in ceea ce priveste atentia si relatia pe care noi parintii o dezvoltam cu Stefan din perspectiva diferitelor limite si tulburari traite de noi in copilarie.
• Sinaia Forever - Dincolo de parteneriatul frumos dintre orasul Sinaia si Cercetasie, inceput prin 1992, de acest oras de munte ma leaga cativa oameni si cateva momente superbe. Campuri cercetasesti in Vama Ursului, depunerea Promisiunii cu unitatea noastra de cercetasi la stanca Sf Ana in 2001, Festivalul Toamnei ( Sinaia Forever), sesiuni de formare, dar mai ales prieteni ( Maria si Suncu). 
• Viata dupa RoJam. E frumoasa si linistita, cu provocari continue.

Octombrie

• Reiki
• Noi prieteni
• Am zugravit casa - noi avem o vorba: odata ce terminam de aranjat o casa ne mutam din ea. Astfel, am amanat ceva timp sa zugravim casa, insa, am reusit sa modelam putin casa incat sa simtim ca e ACASA. E prima acasa dupa 12 ani...

Noiembrie

• Carti si lecturi interesante
• Cateva conferinte
• Gala Premiilor in Educatie - premiul II acordat Organizatiei Nationale " Cercetasii Romaniei"
• Incep crearea unui nou univers - "va urma"

Decembrie

• Festivalul Unitate si Prietenie, Alba Iulia. Imi place foarte mult in Alba. Am amintiri frumoase despre editiile in care mergeam la Alba cu gasca de prieteni, bantuiam pe strazile cetatii cu o punga de castane in mana, dormeam in sala de sport in cantec de chitara, intalneam vedetele cercetasilor de atunci - precum Sabin, Rick sau Radu. Am un deosebit respect pentru valorile pe care centrul local Axente Sever le transmite din generatie in generatie cercetasilor. Generatiile se schimba, la Alba am intalnit maxim 20 de cunoscuti in cei peste 400 de cercetasi din sala. Am iesit cu gasca de exploratori de Ciuc in cetate, ne-am plimbat, am mancat, am dormit ( Stefan a adormit in han asteptand ciorba de fasole cu ciolan in coaja de paine), am ras mult, dar am simtit putin. Alba noastra e in suflet. O tin acolo pana cand voi ajunge la Alba, din nou in sala de sport, din nou cu o gasca de cercetasi.
• Oradea - de la Alba, am mers in vizita la prietenii noastri Ioana, Talida, Sabin. Am petrecut 3 zile minunate alaturi de Ioana si familia ei - Sofia si Marius. Am pasit in casa lui Sabin si a Talidei si am ascultat cu smerenie povestea nasterii Mirei si devenirea lor ca parinti. Apoi ne-am bucurat de Baile Felix si de lacul cu nuferi. Stefan povesteste calatoria la Oradea cu mare bucurie si rememoreaza joaca impreuna cu Sofia. De sf Nicolae a primit o papusa pe care a botezat-o Momo, precum papusa preferata a Sofiei.
• Sarbatoarea Craciunului in gradinita - Copiii au invatat cateva colinde in timp ce pregateau sarbatoarea. Toata luna decembrie am asistat cu mare bucurie la concertele lui Stefan, in asteptarea momentului magic de pe 15 decembrie.
• De Craciun am sarbatorit in familie. Ne-am bucurat impreuna de primul brad impodobit de noi, si de prima masa cu toata familia, alaturi de surori si bunici. A fost tare frumos!
• Decembrie a continuat cu o vacanta linistita la prietenii nostri din Fagaras, Aurora, Ana si Bogdan. Stefan si Ana s-au jucat si s-au batut parte in parte, dar precum se bateau, tot asa se si pupau. Na! Am cam fost noi pe post de gardieni, in a incerca sa minimalizam provocarile lor, dar pana la urma cumva ei doi trebuie sa-si adapteze comunicarea :). Stefan s-a urcat pe schi

Asadar, 2011 a fost un an exceptional, in care s-au inchis niste cercuri si s-au deschis altele mai interesante si mai provocatoare.