Stefan asteapta o surioara

Asteptam impreuna cu mare drag si emotie sa ne intalnim fata in fata cu fiica noastra. O simtim si traim alaturi de ea deja de peste 6 luni, si este un sentiment minunat.
Ma bucur ca mi s-au intamplat atat de multe intamplari frumoase in ultimii ani, intamplari care m-au facut sa devin mai constienta de viata noastra imateriala.

Credeti sau nu, o asteptam pe Sara. Din momentul in care mi-am deblocat mintea, si am hotarat ca da, sunt perfect capabila sa nasc inca un copil, sa-i iubim si sa traim impreuna, apoi de -atunci multe intamplari au venit firesc, parca dintr-un plan superior, acolo sus cineva, aranjeaza totul asa de frumos... ce mai PM -ul perfect :)

Intai am visat-o. Apoi am zis ca mi s-a parut. Apoi am mai visat-o o data. Ciclul nu apucase sa intarzie. Am zis bine, hai fac testul, si daca nu iese, mai astept. A iesit! Am sunat, am anuntat... se amuza familia de mine ca asta nu-i veste de dat la telefon. Eu bucuroasa, bucuroasa. Am simtit ca e fata, dar n-am spus. Prejudecatile inca sunt multe, asa ca mai bine tac. Uneori. Prietenii mei cei spirituali, toti fara exceptie au spus ca e fata. Am incuviintat tacit, pana luna trecuta, cand da, s-a confirmat :) Stefan jr. dinainte de echografie ne spunea ca el asteapta pe "suriorul" lui drag.

Si asa frumos au trecut deja peste 6 luni de sarcina constienta, de miscari si discutii cu burtica, de mangaieri, de vizualizari, de multe promisiuni.

Incet si sigur, am inceput sa vizualizez aceasta nastere. Si sa-mi reamintesc "nasterea" anterioara ( cezariana la rece intr-o clinica privata, fara motive medicale). Mult timp am considerat ca a fost OK-ish, cam totul, in afara de DURERE. Acum nu mai consider asta. Acum simt ca am gresit putin si simt ca am invatat multe. In primul rand am gresit sa am incredere orbeste in meseria de doctor, in conceptul de medic mesianic. In al doilea rand am gresit ca n-am avut incredere in mine si in instinctele mele, care-mi spuneau ca e gresit sa accept asa o operatie, pentru ca doar pe hartie am trecut de 41 saptamani. In al treilea rand am gresit, si inca mai am de invatat aici, ca multi, foarte multi oameni sunt atat de mult condusi de bani, incat li se pare firesc - isi fac meseria, primesc banii, no questions asked, no feelings, who's next on the list?
Doctorita mea de atunci ( si inca si de acum) e o tipa foarte de treaba, foarte politicoasa, care discuta frumos cu toata lumea. In niciun caz nu a jignit pe cineva sau a facut vreo aluzie de vreun fel. Doar ca si cuvintele frumoase pot fi interpretate in multe moduri. De exemplu " Doamna putem sa mai asteptam, dar eu va recomand sa..." Si atunci ...

Si revenind, incep sa vizualizez cea de a doua nastere. Si incep sa vorbesc cu oamenii, sa ascult povesti diferite. Majoritatea covarsitoare pun eticheta " esti ..., asa nu se poate in Romania" , surzi la argumentele tale rationale. Ba mai se folosesc si de argumentul " doar esti medic, stii ce se poate intampla"... asa un pic ipocrit, stiind ca nu mai practic stomatologia, sau habar- neavand de competentele mele medicale, ca doar nu mi-au fos pacienti cand inca lucram. Sunt studii peste studii stiintifice, clare si fara echivoc, ca se poate naste normal dupa cezariana, si ca riscurile sunt suficient de mici ( vorbim cam de 75-80% rata de reusita ) atat pentru mama cat si pentru fat. Nu voi sta sa citez studiile, pentru ca vorba unei prietene, e un blog personal, nu-i nevoie de justificari!
Bun, am atins primul punct - nastere normala dupa cezariana.
Vizualizarea continua, si la fel si eu cu documentarea - dupa cezariana, nasterea normala este musai sa fie nemedicalizata, adica exclus epidurala, oxiton, inducere, rupere de membrane etc, tocmai pentru ca orice interventie medicala te poate plasa in procentele de risc, de ruptura de uter etc. Si apoi, te apuci sa studiezi ce se intampla la noi: chiar si cand accepta medicii nasterea normala dupa cezariana ( VBAC/NVDC) multi dintre ei sau din personalul medical auxiliar, intervin.
Si ating punctul 2, nastere normala dupa cezariana cu moasa licentiata si cu doula.
Am vorbit, ne-am intalnit, am pus lucrurile la cale. Am facut planul de backup. Am gasit medicul de backup care sa accepte sa intervina in caz de nevoie si toate cele.
Continuam sa ne pregatim! O da, Stefan sr e de acord si sustine aceste demersuri. Sincer, nu stiu de ce, presupun doar ca nu i-a placut sa vada literal o femeie dezumanizata, asa cum probabil am fost eu dupa prima nastere.

Si ating punctul 3... de ce imi e cel mai frica? Imi este frica de nesiguranta, ca nu-mi mai stapanesc propriul corp ( fetita fiind inca in el) si ca nu doresc sa transfer responsabilitatea nasterii de la mine ca mama catre un personal medical care este pregatit sa-si limiteze responsabilitatea, sa respecte protocoalele pentru a nu fi acuzati de malpraxis, ca doar in protocoale nu sunt trecute emotiile, sentimentele, gandurile ci doar manevrele, cifrele de gen 0/1 etc. Ceea ce da, pana la un punct e perfect normal, vorbim de meseria lor.
Dar de la alt punct, imi doresc si ne dorim sa fim inconjurati de iubire, de liniste, de firesc, nasterea sa fie o actiune nemutilanta, care sa imputerniceasca familia si femeia si nu sa o arunce in derizoriul uitarii si istoriei.
Si de aici dorinta de a naste acasa, in apa impreuna cu familia si cu moasa/doula.

Si ating punctul 4... da, merg la controale, dar am un medic foarte de treaba de backup, da, Stefan sr stie sa acorde primul ajutor, da, si prima si a doua sarcina sunt fara probleme, da, stim sa formam 112. da, moasa e de acord sa ma asiste, da, in caz de ceva facem transferul urgent la spital.

Ne pregatim intens, mai ales psihic si fizic. Fac inot, urcam pe munte, mergem cu bicicleta. Calatorim foarte mult. Citim foarte mult literatura de specialitate. Si mergem la diferite "cursuri speciale" de scos frica din noi :))) frica de la nasterea noastra, frica de la nasterea anterioara, tot asa.
Un curs tare frumos, simplu, uimitor de firesc este tinut de o femeie dintr-o bucata, de o femeie normala si o mama extraordinara: Hypnobirthing, Ditta Depner.
Un exemplu tare frumos de nastere acasa ne-a fost dat de prietena noastra, Talida.
Un sprijin extraordinar il primim de la moasa si doula Irina Popescu, o mare femeie, pe care ma bucur ca o cunosc de multi ani, desi recunosc ca mi-au trebuit tot atatia ani ca sa incep sa inteleg ce face ea, si ce fac minunatele mame din jur, cum schimba ele lumea, cu dedicatie, cu perseverenta, cu mult studiu dar si mai mult curaj.
Mai sunt ei, oamenii spirituali din jurul meu, care ma ajuta cu sfaturi, cu diferite tehnici de relaxare, care incearca sa nu judece ci doar sa fie acolo.

Drumul continua frumos... si vom vedea ce va fi sa fie. Multumesc tuturor ca suntem impreuna in aceasta poveste!