Colind primit in Dar. Il daruiesc mai departe
Jazzappella - Sa ninga iar
Asculta mai multe audio jazz
miercuri, 22 decembrie 2010
Rugaciunea de seara
"Din crestet pana-n talpi
Sunt chipul lui Dumnezeu,
Din inima pana-n maini
Simt suflarea lui Dumnezeu.
Graiesc cu gura,
Urmez voia lui Dumnezeu.
Cand Il vad pe Dumnezeu,
Pretutindeni, in mama, in tata,
In toti oamenii dragi,
In animal si floare,
In copac si piatra,
Frica nu ma cuprinde,
Doar iubirea pentru tot
Ce ma inconjoara."
Rudolf Steiner, citat din cartea Cresterea si ingrijirea copilului, ed Polirom 2004.
Sau prima exprimare religioasa pe care o inteleg, pe care doresc sa i- o transmit copilului nostru cand trece de la veghe la somn.
Sunt chipul lui Dumnezeu,
Din inima pana-n maini
Simt suflarea lui Dumnezeu.
Graiesc cu gura,
Urmez voia lui Dumnezeu.
Cand Il vad pe Dumnezeu,
Pretutindeni, in mama, in tata,
In toti oamenii dragi,
In animal si floare,
In copac si piatra,
Frica nu ma cuprinde,
Doar iubirea pentru tot
Ce ma inconjoara."
Rudolf Steiner, citat din cartea Cresterea si ingrijirea copilului, ed Polirom 2004.
Sau prima exprimare religioasa pe care o inteleg, pe care doresc sa i- o transmit copilului nostru cand trece de la veghe la somn.
luni, 20 decembrie 2010
Cresterea si ingrijirea copilului
De cate ori, prin cate carti nu ati auzit rostita aceasta expresie din titlu?
"Doar acea fapta pe care o savarsim din iubire poate fi cu adevarat libera. Asa- numita libertate a vointei se poate dezvolta doar atunci cand copiii invata sa faca un lucru din proprie initativa si inainte de toate, cu placere."
Incheiind citatele, va sfatuiesc sa cautati cartea, sa o imprumutati, sa le scrieti celor de la Polirom sa o republice - am discutat anul trecut cu un reprezentant al lor, si spuneau ca nu prezinta interes - , si sa o cititi.
Ne-am regasit in multe din exemplele gresite, dar si intr-o parte din exemplele bune. Si amandoi ne dorim sa fim parinti mai buni, sa ne intelegem fiul si sa invatam de la el.
Ea reprezinta inclusiv titlul unei carti, aparuta in 2004 la editura Polirom, carte ce reprezinta insa un veritabil indrumator in "natural parenting". Autori Wolfgang Goebel si Michaela Glockler.
Am primit-o imprumut saptamana trecuta de la prietena noastra, si de atunci nu ne dezlipim de ea atat eu cat si Stefan sr.
Paginile dedicate educatiei timpurii a copilului, modalitatii de interactiune dintre noi, ca membri ai familiei, sunt extraordinar de simple, structurate si prezentate clar si concis.
Unul dintre principiile prezentate, dupa filozofia lui Rudolf Steiner, se intituleaza In locul conditionarii prin recompensa si pedeapsa, dragostea pentru actiunea insasi:
"Recompensa si pedeapsa creeaza o atmosfera de conditionare - deoarece cauti din nou cu placere imprejurarile in care ai trait sau ai primit ceva agreabil si eviti contrariul lor. Prin aceasta devenim insa dependenti de aprecierea, lauda sau mustrarile celor din jur. O educatie pentru libertate trebuie sa fie altfel. In acest caz, este decisiv sa observam si sa asistam activitatea copilului pentru a afla daca exista suficienti stimuli, astfel incat, pe cat posibil, si cea mai neinsemnata actiune sa se desfasoare dintr-un impuls launtric, adica dintr-un context logic pe care copilul il traieste in el insusi: ca placere a imitarii, ca pe un lucru necesar."
"Doar acea fapta pe care o savarsim din iubire poate fi cu adevarat libera. Asa- numita libertate a vointei se poate dezvolta doar atunci cand copiii invata sa faca un lucru din proprie initativa si inainte de toate, cu placere."
Incheiind citatele, va sfatuiesc sa cautati cartea, sa o imprumutati, sa le scrieti celor de la Polirom sa o republice - am discutat anul trecut cu un reprezentant al lor, si spuneau ca nu prezinta interes - , si sa o cititi.
Ne-am regasit in multe din exemplele gresite, dar si intr-o parte din exemplele bune. Si amandoi ne dorim sa fim parinti mai buni, sa ne intelegem fiul si sa invatam de la el.
miercuri, 15 decembrie 2010
Citat
Having a child is surely the most beautifully irrational act that two people in love can commit.
-- Bill Cosby
-- Bill Cosby
luni, 22 noiembrie 2010
Avem prea putini oameni care iubesc oamenii
Povesteam mai demult despre Cezara aici.
Acum, mama Cezarei a publicat un Manifest pe Facebook, care te sperie.
Il redau mai jos, insotit de rugamintea de a o ajuta pe Cezara.
Pentru cei care ma acuza ca nu vreau sa ii fac tratamentul Cezarei, fetita mea, in Romania am cateva argumente si vreau sa le expun in continuare. Nu vorbesc din auzite , ci le traiesc intr-un spital din Romania, "vestitul" Fundeni din Bucuresti.Sa incep cu curtea spitalului : plina de gunoaie la tot pasul de ti-e sila sa mergi, plina de zeci de caini maidanezi care latra toata noaptea, isi fac nevoile pe unde apuca, dorm pe holurile spitalului imprastiind duhoare si microbi si terorizand atat vizitatorii cat si bolnavii , plina de hoarde de romi care se aseaza unde vor, lasand in urma o mizerie cumplita,si de bodyguarzi analfabeti care nu fac altceva decat mananca seminte pe care le arunca pe jos, sau cei care stau la poarta spitalului au grija sa-si rotunjeasca veniturile incasand cate 1leu de la toti cei care intra in spital ( nu conteaza ca esti internat cu copilul si ai fost la cumparaturi…. ei intind mana, de parca ar fi la poarta bisericii). Mai exista de asemenea si un loc de joaca pentru copii, facut undeva pe vremea descoperirii focului, o relicva preistorica ce te face sa te ingrozesti la gandul ca s-ar putea juca copilul tau acolo...Si iata ca intri in spital : dupa ce astepti minute bune sa vina un lift (singurul ) te inghesui bine si ajungi la etajul 7. Aici este Pediatria. Intra cine vrea si cand vrea ca de altfel in tot spitalul...Este si normal. Daca nu ai familie sa aibe grija de tine, tu ca bolnav esti un om aproape mort.Cand se face internarea in spital ti se aminteste imediat de "situatia" grea din Romania...Asadar ti se dau imediat retele pentru medicamentele pe care trebuie sa le cumperi de la farmacii (nu putine in jurul spitalului...). Mai putin citostatice care si asa nu se gasesc nicaieri, oricum pentru acestea se dau scrisori medicale, deoarece si acestea lipsesc din farmacia spitalului. Apoi incepi sa aduci de acasa aproape tot : perne, asternuturi, pijamale, prosoape, sapun, sampon, olita de noapte, hartie igienica, servetele uscate si umede, spirt, branule, pansamente, leocoplast, cani si pahare, farfurii si tacamuri, scaune, masute,etc. Aici ai surpriza sa nu ai unde sa le pui caci dulapurile sunt insuficiente…Si asta nu e tot. Vine capitolul mancare: dimineata paine cu margarina si ceai, la pranz o ciorba si legume sau orez cu o bucatica de carne si un fruct iar seara macaroane...(nu are rost sa vorbim ca toata materia prima este de cea mai proasta calitate...iar de gust sa nu mai vorbim si asta fiind vorba de copii...) Deci aduci si mancare de acasa, si asta zilnic impreuna cu apa minerala, sucuri, ceaiuri, lapte ,iaurt, fructe, etc.,etc. Si ajungem la saloanele in care stau copii: majoritatea cu 6 paturi in care dorm 6 copii cu 6 mame deci 12 persoane , cu paturi de garnizoana sau mai noi dar distruse, cu saltele total incomode, rupte,sustinute de noptierele care sunt ceva mai bune iar celelate noptiere sunt o sursa sigura de gandaci. Un singur frigider si o chiuveta pentru toata lumea, cu un aer conditionat care nu se poate folosi deoarece nimeni nu vrea sa stea in dreptul jetului rece (sau cald), sau de teama starii instalatiei electrice ti se aminteste de incidentul de la spitalul Giulesti. In aceste conditii atmosfera pur si simplu fierbe, nu se poate respira, nu se poate dormi, este ca intr-o sala de asteptare in care se intra si se iese , se vorbeste , se plange , se mananca si se fac tratamente non-stop.Pentru ca veni vorba de tratamente : atunci cand se fac comenzile zilnice la farmacia spitalului de pe lista se taie citostaticele (ca deh ! sunt scumpe)iar doctorii sunt obligati sa faca rezerve tot timpul.Din pacate ele sunt tinute in frigiderele din saloane impreuna cu mancarea pacientilor in conditii improprii si la indemana tuturor.Tratamentele propriu zise sunt ca acum zeci de ani. Tot cu injectii, tot cu perfuzii prin cadere libera in care trebuie sa fii tot timpul atent ca ori nu curge, ori curge prea tare, ori s-a terminat si trebuie sa te rogi de asistente sa te deconecteze.Nu vorbesc de faptul ca inainte de tratament trebuie sa cauti prin toate saloanele un stativ liber caci nici macar acestea nu sunt suficiente... Pentru medicamentele intravenoase se folosesc branulele care de regula dupa o saptamana trebuiesc schimbate la alta vena bagand frica si teroarea in copii. Iar daca ai nesansa sa faci transfuzie cu plasma sau cu trombocite , trebuie sa fii norocos sa se gaseasca si pentru tine... Oricum am cumparat de la farmacie pana si glucoza pentru transfuzii... noroc ca farmaciile aveau fiind obisnuite cu fenomenul. Punctiile medulare si lombare se fac pe viu, ca la vite, cu 3 asistente care tin copilul plus unul din parinti si doctorul care actioneaza cu o seringa enorma. In timpul pnctiilor copii urla de ti se rupe inima dar nu se face anestezie sub motivul ca este "periculoasa" pentru organism... Iar aceste punctii se fac cam la o luna.Odata cu tratamentul cu citostatice imunitatea scade drastic si in mod normal ar trebui sa se gaseasca un loc izolat pentru copii cu acest tratament. Da, sunt niste rezerve cu 3 paturi, cu frigidere antice, cu paturi si noptiere vechi, cu un televizor mic ce prinde 2 canale, cu o chiuveta mica,rezerve in care nu ai loc sa pui mai nimic in conditiile in care trebuie sa aduci totul de acasa. Asa cum spuneam oricine poate intra in spital , unde vrea si cand vrea, si nu de putine ori te trezesti cu vanzatori de ziare si reviste sau produse Avon sau diverse produse din Europa ca dau buzna in camera fara sa ii pese nimanui.Cand vine vorba de curatenie... incepi sa-ti faci cruce. Se da un mop dimineata la 5 cand de altfel se scoala si copii de zgomotul facut ( mult zgomot pentru nimic...) si gata,se sterg noptierele cu carpe care au stat in prealabil la WC la scat. Tot restul zilei trebuie sa stergi mereu pe jos cu spirt daca vrei sa fie un mediu cat de cat steril. Cat privesc toaletele... pe care le folosesc toti bolnavii si insotitorii lor de pe etaj... sunt mai rau decat latrinele: apa nu curge sau curge intruna, dusurile nu functioneaza fiind de mult rupte, rufele sunt intinse peste tot iar mirosurile neplacute troneaza aproape toata ziua. Deci si curatenie trebuie sa-ti faci singur.Trebuie sa va spun ca cele scrise mai sus sunt doar cateva amanunte pe care mi le aduc aminte... Am amintit in cateva randuri de activitatea oamenilor din spital care lasa un gust amar. Sa-i invinuiesc? Da. Nu. Nu stiu. Invinuiesc sigur un sistem in care nu exista raspundere, reguli, pedepse. Ce poate face un doctor, o asistenta fara medicamente si materiale? Oare nu intervine si in acesti oameni plafonarea si lipsa de interes in a practica o meserie cu mainile goale? Vorbeam de curatenie si paza. S-au platit bani multi unor firme care nu investesc in contractele semnate decat indolenta, lipsa de profesionalism si nestiinta sa nu ii spunem prostie. Avem prea putine spitale pentru cat suntem de bolnavi. Avem prea putina constiinta pentru cata suferinta exista. Avem prea putini oameni care iubesc oamenii. Avem prea multi , imi caut cuvantul, bipezi poate este bine, care iubesc numai BANII. Pot fi acuzata de subiectivism, pot fi acuzata de lipsa de cunostinte ziaristice pentru a prezenta situatiile dar stiu ca imi iubesc fetita si simt ca se pot face mult mai multe pentru a-si recapata sanatarea. Nu imi pot permite sa astept guverne, ministrii, administratii care sa se gandeasca la schimbarea sistemului sanitar. Cezara are ACUM nevoie sa mearga intr-o clinica care sa o trateze conform diagnosticului. Un tratament in strainatate costa in jur de 100.000 de euro. Acesti bani nu pot fi stransi decat de la oameni pentru oameni. Speranta mea ca sunt inconjurata de oameni care inteleg ca banutul vaduvei milostive poate salva sanatatea unui copil de 10 ani. Am credinta ca pot sa ii dau o sansa fetitei mele si voi starni o adevarata campanie pentru salvarea ei, atat pe internet cat si la tv sau in presa scrisa. Doamne ajuta!
Acum, mama Cezarei a publicat un Manifest pe Facebook, care te sperie.
Il redau mai jos, insotit de rugamintea de a o ajuta pe Cezara.
Pentru cei care ma acuza ca nu vreau sa ii fac tratamentul Cezarei, fetita mea, in Romania am cateva argumente si vreau sa le expun in continuare. Nu vorbesc din auzite , ci le traiesc intr-un spital din Romania, "vestitul" Fundeni din Bucuresti.Sa incep cu curtea spitalului : plina de gunoaie la tot pasul de ti-e sila sa mergi, plina de zeci de caini maidanezi care latra toata noaptea, isi fac nevoile pe unde apuca, dorm pe holurile spitalului imprastiind duhoare si microbi si terorizand atat vizitatorii cat si bolnavii , plina de hoarde de romi care se aseaza unde vor, lasand in urma o mizerie cumplita,si de bodyguarzi analfabeti care nu fac altceva decat mananca seminte pe care le arunca pe jos, sau cei care stau la poarta spitalului au grija sa-si rotunjeasca veniturile incasand cate 1leu de la toti cei care intra in spital ( nu conteaza ca esti internat cu copilul si ai fost la cumparaturi…. ei intind mana, de parca ar fi la poarta bisericii). Mai exista de asemenea si un loc de joaca pentru copii, facut undeva pe vremea descoperirii focului, o relicva preistorica ce te face sa te ingrozesti la gandul ca s-ar putea juca copilul tau acolo...Si iata ca intri in spital : dupa ce astepti minute bune sa vina un lift (singurul ) te inghesui bine si ajungi la etajul 7. Aici este Pediatria. Intra cine vrea si cand vrea ca de altfel in tot spitalul...Este si normal. Daca nu ai familie sa aibe grija de tine, tu ca bolnav esti un om aproape mort.Cand se face internarea in spital ti se aminteste imediat de "situatia" grea din Romania...Asadar ti se dau imediat retele pentru medicamentele pe care trebuie sa le cumperi de la farmacii (nu putine in jurul spitalului...). Mai putin citostatice care si asa nu se gasesc nicaieri, oricum pentru acestea se dau scrisori medicale, deoarece si acestea lipsesc din farmacia spitalului. Apoi incepi sa aduci de acasa aproape tot : perne, asternuturi, pijamale, prosoape, sapun, sampon, olita de noapte, hartie igienica, servetele uscate si umede, spirt, branule, pansamente, leocoplast, cani si pahare, farfurii si tacamuri, scaune, masute,etc. Aici ai surpriza sa nu ai unde sa le pui caci dulapurile sunt insuficiente…Si asta nu e tot. Vine capitolul mancare: dimineata paine cu margarina si ceai, la pranz o ciorba si legume sau orez cu o bucatica de carne si un fruct iar seara macaroane...(nu are rost sa vorbim ca toata materia prima este de cea mai proasta calitate...iar de gust sa nu mai vorbim si asta fiind vorba de copii...) Deci aduci si mancare de acasa, si asta zilnic impreuna cu apa minerala, sucuri, ceaiuri, lapte ,iaurt, fructe, etc.,etc. Si ajungem la saloanele in care stau copii: majoritatea cu 6 paturi in care dorm 6 copii cu 6 mame deci 12 persoane , cu paturi de garnizoana sau mai noi dar distruse, cu saltele total incomode, rupte,sustinute de noptierele care sunt ceva mai bune iar celelate noptiere sunt o sursa sigura de gandaci. Un singur frigider si o chiuveta pentru toata lumea, cu un aer conditionat care nu se poate folosi deoarece nimeni nu vrea sa stea in dreptul jetului rece (sau cald), sau de teama starii instalatiei electrice ti se aminteste de incidentul de la spitalul Giulesti. In aceste conditii atmosfera pur si simplu fierbe, nu se poate respira, nu se poate dormi, este ca intr-o sala de asteptare in care se intra si se iese , se vorbeste , se plange , se mananca si se fac tratamente non-stop.Pentru ca veni vorba de tratamente : atunci cand se fac comenzile zilnice la farmacia spitalului de pe lista se taie citostaticele (ca deh ! sunt scumpe)iar doctorii sunt obligati sa faca rezerve tot timpul.Din pacate ele sunt tinute in frigiderele din saloane impreuna cu mancarea pacientilor in conditii improprii si la indemana tuturor.Tratamentele propriu zise sunt ca acum zeci de ani. Tot cu injectii, tot cu perfuzii prin cadere libera in care trebuie sa fii tot timpul atent ca ori nu curge, ori curge prea tare, ori s-a terminat si trebuie sa te rogi de asistente sa te deconecteze.Nu vorbesc de faptul ca inainte de tratament trebuie sa cauti prin toate saloanele un stativ liber caci nici macar acestea nu sunt suficiente... Pentru medicamentele intravenoase se folosesc branulele care de regula dupa o saptamana trebuiesc schimbate la alta vena bagand frica si teroarea in copii. Iar daca ai nesansa sa faci transfuzie cu plasma sau cu trombocite , trebuie sa fii norocos sa se gaseasca si pentru tine... Oricum am cumparat de la farmacie pana si glucoza pentru transfuzii... noroc ca farmaciile aveau fiind obisnuite cu fenomenul. Punctiile medulare si lombare se fac pe viu, ca la vite, cu 3 asistente care tin copilul plus unul din parinti si doctorul care actioneaza cu o seringa enorma. In timpul pnctiilor copii urla de ti se rupe inima dar nu se face anestezie sub motivul ca este "periculoasa" pentru organism... Iar aceste punctii se fac cam la o luna.Odata cu tratamentul cu citostatice imunitatea scade drastic si in mod normal ar trebui sa se gaseasca un loc izolat pentru copii cu acest tratament. Da, sunt niste rezerve cu 3 paturi, cu frigidere antice, cu paturi si noptiere vechi, cu un televizor mic ce prinde 2 canale, cu o chiuveta mica,rezerve in care nu ai loc sa pui mai nimic in conditiile in care trebuie sa aduci totul de acasa. Asa cum spuneam oricine poate intra in spital , unde vrea si cand vrea, si nu de putine ori te trezesti cu vanzatori de ziare si reviste sau produse Avon sau diverse produse din Europa ca dau buzna in camera fara sa ii pese nimanui.Cand vine vorba de curatenie... incepi sa-ti faci cruce. Se da un mop dimineata la 5 cand de altfel se scoala si copii de zgomotul facut ( mult zgomot pentru nimic...) si gata,se sterg noptierele cu carpe care au stat in prealabil la WC la scat. Tot restul zilei trebuie sa stergi mereu pe jos cu spirt daca vrei sa fie un mediu cat de cat steril. Cat privesc toaletele... pe care le folosesc toti bolnavii si insotitorii lor de pe etaj... sunt mai rau decat latrinele: apa nu curge sau curge intruna, dusurile nu functioneaza fiind de mult rupte, rufele sunt intinse peste tot iar mirosurile neplacute troneaza aproape toata ziua. Deci si curatenie trebuie sa-ti faci singur.Trebuie sa va spun ca cele scrise mai sus sunt doar cateva amanunte pe care mi le aduc aminte... Am amintit in cateva randuri de activitatea oamenilor din spital care lasa un gust amar. Sa-i invinuiesc? Da. Nu. Nu stiu. Invinuiesc sigur un sistem in care nu exista raspundere, reguli, pedepse. Ce poate face un doctor, o asistenta fara medicamente si materiale? Oare nu intervine si in acesti oameni plafonarea si lipsa de interes in a practica o meserie cu mainile goale? Vorbeam de curatenie si paza. S-au platit bani multi unor firme care nu investesc in contractele semnate decat indolenta, lipsa de profesionalism si nestiinta sa nu ii spunem prostie. Avem prea putine spitale pentru cat suntem de bolnavi. Avem prea putina constiinta pentru cata suferinta exista. Avem prea putini oameni care iubesc oamenii. Avem prea multi , imi caut cuvantul, bipezi poate este bine, care iubesc numai BANII. Pot fi acuzata de subiectivism, pot fi acuzata de lipsa de cunostinte ziaristice pentru a prezenta situatiile dar stiu ca imi iubesc fetita si simt ca se pot face mult mai multe pentru a-si recapata sanatarea. Nu imi pot permite sa astept guverne, ministrii, administratii care sa se gandeasca la schimbarea sistemului sanitar. Cezara are ACUM nevoie sa mearga intr-o clinica care sa o trateze conform diagnosticului. Un tratament in strainatate costa in jur de 100.000 de euro. Acesti bani nu pot fi stransi decat de la oameni pentru oameni. Speranta mea ca sunt inconjurata de oameni care inteleg ca banutul vaduvei milostive poate salva sanatatea unui copil de 10 ani. Am credinta ca pot sa ii dau o sansa fetitei mele si voi starni o adevarata campanie pentru salvarea ei, atat pe internet cat si la tv sau in presa scrisa. Doamne ajuta!
vineri, 12 noiembrie 2010
miercuri, 13 octombrie 2010
In vizita, toamna
Hai sa testam cat de rezistenti sunt baietii!
Nu, nu-i masina mea, dar ce daca tot vreau sa o conduc!
Damn, mi-a luat masina!
Dar las' ca nu pentru mult timp!
Gata, de-acum e a mea!
Domnisorule, te joci or ba?
Traducere: Am petrecut o dupamiaza frumoasa de duminica alaturi de cativa prieteni dragi. Repetam experienta in curand!
joi, 26 august 2010
Cu cortul prin tara - 2
Dar gandul ne este in continuare tot la cararile de munte.
Asa ca, la invitatia lui Mihai, am publicat episodul 1 si episodul 2 ale povestii Cu cortul prin tara, pe siteul nostru cel mai drag pentru copii UrbanKid.ro
Enjoy!
luni, 16 august 2010
Cezara - ajutati o cercetasa sa zambeasca din nou
Saptamana trecuta, inainte sa plece in tabara de cercetasi, Cezara Andra Mihalache, in varsta de 9 ani, din Targu Jiu, a descoperit ca are leucemie.
Parintii si fetita au plecat la Bucuresti pentru a face investigatii si a descoperi ce tip de boala este. Joi este programata plecarea Cezarei catre Londra pentru a continua investigatiile acolo si pentru a i se stabili tipul de tratament si suma necesara acestuia. Pentru aceasta prima etapa a protocolului terapeutic, parintii estimeaza ca au nevoie de suma de 5000 euro.
In semn de solidaritate, cercetasii initiaza o campanie informala de strangere de fonduri pentru a sprijini eforturile parintilor acestui "lupisor" (cercetas intre 7-10 ani) curajos, membru al Cercetasilor Romaniei de la varsta de 5 ani.
Cine poate/vrea sa contribuie poate sa trimita orice suma de bani in contul:
Numele: SFIRLOGEA CIPRIAN IONUT
CNP: 1850506125779
Cont in lei: RO13BTRL02001201266054XX
Banca Transilvania Sucursala TG JIU
Detalii: contributie Cezara Andra Mihalache
Pentru alte detalii:
Ciprian Sfirlogea (secretar Centrul Local Tg-Jiu, Cercetasii Romaniei) - 0767331874
Roxana Boltasu (sef Centrul Local Tg-Jiu - Cercetasii Romaniei)- 0752205490
-------------------------------------------------------------------------------------
Ar fi extraordinar daca a-ti putea publica acest mesaj pe blogurile voastre si transmite acest mesaj mai departe catre prieteni si colegi.
Noi va vom tine la curent cu informatii despre starea Cezarei, si vom publica mai multe detalii pe o sectiune a siteului Cercetasii Romaniei in curand.
Multumesc din suflet!
duminică, 25 iulie 2010
Cu cortul prin tara - 1
In saptamana ce tocmai s-a incheiat Stefan jr. a avut ocazia sa doarma pentru prima data in cort, la Nocrich, judetul Sibiu. A dormit 3 nopti fara probleme, noi am fost cu siguranta mult mai stresati si mai inghesuiti decat el. Saptamana urmatoare continuam cu inca o serie de 8 nopti in cort, de data aceasta in Fagaras, in zona Sambata de Sus.
Echipamentul pe care-l folosim pentru noi si pentru el este alcatuit din:
- cort 3 persoane - pana acum ni se parea mare, insa de aceasta data ne-am inghesuit in el
- saltelute
- sac de dormit pentru copii Arpenaz
- bocanci drumetie copii Quechua
- polar Quechua copii
- sapca cu protectie pentru urechi si gat
- pentru drumetii - un mei tai si imprumut o manduca
- crema de soare factor 50 pentru copii fara parabeni
- lotiune antitantari pentru copii fara parabeni
Aerul de tara i-a crescut pofta de mancare copilului nostru, miscarea l-a determinat sa doarma de 2 ori in timpul zilei, iar seara sa cada lat in jurul orei 21.30 -22.00. Jucariile aduse de acasa au fost ignorate total, mult mai interesante fiind animalutele, oamenii din jur, pietrele din curte, nisipul de pe jos, sau lemnul scaunelor. Iarba si pietrele au fost testate cu picioarele goale, cu putin protest, semn ca este necesar sa-l provocam mai des in aceasta directie.
De-abia asteptam sa continuam sa ne umplem sufletul si inima cu aer curat de munte, cu verdeata, cu stanci, cu cer albastru, cu foc si cantec de chitara.
miercuri, 14 iulie 2010
Nocrich si Saliste
Am fost in cateva locuri minunate in aceste ultime 2 weekenduri, in apropiere de Sibiu.
Continuam sa revedem aceste locuri saptamana viitoare, cand vom merge la Fagaras la prietenii nostri, la Nocrich - in casa cercetasilor care se renoveaza, si apoi la Resita si Severin la strabunici.
Sper ca voi reusi sa scriu mai multe pe blog si sa-l reactivez, sa povestesc o parte dintre noile noastre aventuri.
Viata noastra s-a schimbat un pic, a devenit si mai aglomerata, dar mai diversa si mai frumoasa de cand am decis sa ne reimplicam in Cercetasii Romaniei. Sper sa fie un lucru bun si sa aducem o contributie sustenabila si multa incredere prietenilor nostri.
Continuam sa revedem aceste locuri saptamana viitoare, cand vom merge la Fagaras la prietenii nostri, la Nocrich - in casa cercetasilor care se renoveaza, si apoi la Resita si Severin la strabunici.
Sper ca voi reusi sa scriu mai multe pe blog si sa-l reactivez, sa povestesc o parte dintre noile noastre aventuri.
Viata noastra s-a schimbat un pic, a devenit si mai aglomerata, dar mai diversa si mai frumoasa de cand am decis sa ne reimplicam in Cercetasii Romaniei. Sper sa fie un lucru bun si sa aducem o contributie sustenabila si multa incredere prietenilor nostri.
vineri, 11 iunie 2010
Bicicliti?
Biciclim Maria Ta!
Microbul l-a readus in casa sora mea Ioana, care si-a luat o bicla de femeie - imi pare rau nu ma pricep la categorii - anul trecut prin primavara. Moment in care, printre scutece si obsesia sigurantei copiillor, am blamat-o cu totii.
In mai putin de 1 an si-a luat Stefan sr. o bicicleta pliabila, pe nume Strida. La o luna dupa mi-am luat si eu o bicicleta pliabila, pe nume Raleigh, cu cosulet si cu scaun de copil imprumutat. Iar piciul a devenit chirias pe aceasta bicicleta.
In concluzie:
- tati se duce in fiecare zi la joburi (e freelancer) cu bicla,
- eu ma duc cu bicla cam de 2-3 ori pe saptamana cu ea la serviciu,
- noi pedalam in parc si pe langa parc cam de 2-3 ori pe saptamana alaturi de copilul nostru dotat cu casca verde cu buburuze.
Vreti sa incercati? Noua ne place. Ne gandim sa participam si la marsuri de biciclete, dupa experienta placuta pe care a avut-o Stefan sr. la Bikewalk acum o luna.
P.S. N-avem poze, inca.
Microbul l-a readus in casa sora mea Ioana, care si-a luat o bicla de femeie - imi pare rau nu ma pricep la categorii - anul trecut prin primavara. Moment in care, printre scutece si obsesia sigurantei copiillor, am blamat-o cu totii.
In mai putin de 1 an si-a luat Stefan sr. o bicicleta pliabila, pe nume Strida. La o luna dupa mi-am luat si eu o bicicleta pliabila, pe nume Raleigh, cu cosulet si cu scaun de copil imprumutat. Iar piciul a devenit chirias pe aceasta bicicleta.
In concluzie:
- tati se duce in fiecare zi la joburi (e freelancer) cu bicla,
- eu ma duc cu bicla cam de 2-3 ori pe saptamana cu ea la serviciu,
- noi pedalam in parc si pe langa parc cam de 2-3 ori pe saptamana alaturi de copilul nostru dotat cu casca verde cu buburuze.
Vreti sa incercati? Noua ne place. Ne gandim sa participam si la marsuri de biciclete, dupa experienta placuta pe care a avut-o Stefan sr. la Bikewalk acum o luna.
P.S. N-avem poze, inca.
joi, 27 mai 2010
Zambim "altfel"
Acum ceva vreme citeam in Nasterea - Istorii traite, volum coordonat de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir, intr-unul dintre eseuri, despre cum ea si el se integreaza in societate odata cu sosirea copilului. Si ma gandeam atunci ca m-a surprins o asemenea replica. Insa ziua de ieri - si multe altele de fapt - mi-au confirmat aceasta afirmatie. Iar si iar.
Mergem in parc si vorbim cu mame, tati, bunici, bone, pitici. Despre copii, despre mancare, despre pantofiori, despre vacante, biciclete, triciclete, lopatele... vorbim, zambim, facem schimb de idei casnice.
Mergem la petreceri cu copii mici si vorbim despre mers la munte cu copilul, despre slinguri si alte dispozitive de purtat copiii, despre covrigi sau lapte... si zambim.
Vorbesc cu prieteni la telefon si cand ma intreaba de pitic, zambesc. Si le povestesc mici ghidusii cu zambetul pe buze.
Toate se intampla zambind (si plangand, DA de cand am nascut am ramas cu aceasta "sensibilitate", cand am emotii de orice tip, eu lacrimez). Si nu este acel zambet politicos, automat pe care il asterni pe fata in momentul in care te intalnesti cu un coleg sau un vecin si-i saluti, sau acela pe care il folosesti cand te duci la doctor.
E un zambet autentic, pornit din suflet, e o recunoastere ca noi si ceilalti parinti simtim si gandim la fel, traim si dam viata. E un zambet pe care doresc sa-l inteleaga si ceilalti prieteni ai nostri, cei care inca nu au copii, cei care considera ca nu e vremea, ca sunt prea tineri, ca mai au atatea de facut etc.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Stiu ca exista cealalta fata a unei vieti. Stiu ca sunt copii care sufera, parinti care traiesc numai pentru a se lupta sa-si tina in viata copiii. Parintii acestia sunt mai puternici decat noi, sunt parintii in fata carora ma inclin, plang si zambesc. Pentru ca ei inteleg ingerii... mamei i-a fost greu sa plece, bunica si cu ea se intalesc tot timpul in vis.
Mergem in parc si vorbim cu mame, tati, bunici, bone, pitici. Despre copii, despre mancare, despre pantofiori, despre vacante, biciclete, triciclete, lopatele... vorbim, zambim, facem schimb de idei casnice.
Mergem la petreceri cu copii mici si vorbim despre mers la munte cu copilul, despre slinguri si alte dispozitive de purtat copiii, despre covrigi sau lapte... si zambim.
Vorbesc cu prieteni la telefon si cand ma intreaba de pitic, zambesc. Si le povestesc mici ghidusii cu zambetul pe buze.
Toate se intampla zambind (si plangand, DA de cand am nascut am ramas cu aceasta "sensibilitate", cand am emotii de orice tip, eu lacrimez). Si nu este acel zambet politicos, automat pe care il asterni pe fata in momentul in care te intalnesti cu un coleg sau un vecin si-i saluti, sau acela pe care il folosesti cand te duci la doctor.
E un zambet autentic, pornit din suflet, e o recunoastere ca noi si ceilalti parinti simtim si gandim la fel, traim si dam viata. E un zambet pe care doresc sa-l inteleaga si ceilalti prieteni ai nostri, cei care inca nu au copii, cei care considera ca nu e vremea, ca sunt prea tineri, ca mai au atatea de facut etc.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Stiu ca exista cealalta fata a unei vieti. Stiu ca sunt copii care sufera, parinti care traiesc numai pentru a se lupta sa-si tina in viata copiii. Parintii acestia sunt mai puternici decat noi, sunt parintii in fata carora ma inclin, plang si zambesc. Pentru ca ei inteleg ingerii... mamei i-a fost greu sa plece, bunica si cu ea se intalesc tot timpul in vis.
duminică, 23 mai 2010
Planuri de vara - Ne cheama muntele
Planurile spun asa:
1- plimbari cu bicicletele prin parcurile, stradutele cu case din Bucuresti si din jur. In urmatoarele saptamani vom incepe antrenamentul, mai bine spus Stefan sr. a inceput deja (dupa cum poate stiti si-a luat o Strida) iar eu reinvat sa merg pe bicicleta, planuiesc sa-mi-o iau cu scaun de bicicleta cu tot evident. Botezul bicicletei i l-am facut deja lui Stefan jr. datorita lui Bogdan.
2- mergem prin iunie la Severin, poate reeditam un pic din drumul de anul trecut Cazane mici, Cazane mari
3- mergem in august in Fagaras, cu cortul, cu cercetasii din Miercurea Ciuc. Aceasta este Vacanta. De anul trecut ne gandim, facem planuri despre acest "botez " al muntelui, al focului din cetina de brad, al cantecelor de seara... cei care stiu despre vorbesc sunt sigura ca isi amintesc primul cantec de munte invatat, prima seara in fata focului de la marginea noptii, iar cei care inca nu stiu despre ce vorbesc, mai e timp de iubire sus la munte. Multumim prietenilor care ne ajuta sa ne indeplinim visul acesta: datorita Danei, Deliei, Ritei, lui Bob, Vlad si Razvan, piticul are primul lui sac de dormit de munte si primii lui bocanci. Datorita Irinei, lui Grizzly si lui Suri, Stefan jr. va primi cea mai mica dintre esarfele de cercetas de la noi din casa.
4 - mergem sa ne vizitam strabunicile la Resita si la Severin
5 - poate pentru antrenament, inainte de Vacanta, vom incerca si cateva trasee montane de o zi in 3, inspirati fiind de Adelle.
Iti place ce planuim? Hai cu noi, haideti cu noi la munte!
marți, 4 mai 2010
De 1 mai prin Bucuresti
Am petrecut mult si frumos in sfarsitul de saptamana ce a trecut.
Imi dorec sa mentionez o colectie de stari frumoase, toate aparent fara o legatura unele cu altele, decat cea mai importanta stare pe care o simtim acum - implinire.
Dans Am fost joi in 3 la Caru' cu Bere. Juniorul s-a comportat cum se comporta deobicei cand il pui sa stea la masa, stand mai mult pe sub masa sau pe la masa vecinilor. In fine, ca nu asta era important, cum ne plicitiseam noi asa, inauntru a inceput programul de seara: vals. Putin circumspecta l-am luat si l-am dus sa admire minunatie de maiestrie artistica. ... . ... . Nu l-am dezlipit de-acolo decat la pauza. Statea la picioarele mele nemiscat, fascinat, cu un zambet plin de uimire pe fata.
Livada cu visini Vineri Stefan a ales sa iesim intr-o gradina. Si a ales bine! Ne-a intampinat o atmosfera relaxata, intr-o curte plina de copaci si 3 gazde primitoare. Mama, bunica si fetita. Mara, copila proprietarilor, in varsta de 2 ani, l-a luat in primire pe Stefan jr. de la intrare: "Mami, mami eu vreau sa ma joc cu bebe!", "Bebe, vrei sa ne jucam in nisip?" (In tot acest timp Stefan si prietena noastra au parcat caruciorul, bicicleta, au ales o masa si apoi s-au pus pe asteptat...). Dialogul a continuat: "Bebe, ia tu lopatica verde, ca eu o iau pe aia mov" "Hai sa facem castel". Mama ne-a explicat ca dupa ce au zugravit, au lasat o lada speciala cu nisip deoarece observasera ca Mara se juca tot timpul in nisipul constructorilor.
Apoi a sosit ora mesei cu limonada, peste proaspat, salata si prajitura pregatita in casa. Pe care le-am savurat cu mic cu mare, incurajati fiind de caldura si gesturile firesti traite in livada. Pentru noi a fost cea mai prietenoasa iesire la restaurant/terasa cu copilul de pana acum.
Clatite Duminica dimineata am facut clatite in casa (oua si lapte bio, faina integrala bio). Ca sa fie mai delicioase, am adaugat pere si mere rase. Rezultatul il vedeti cu ochii liberi:
Bicicleta Datorita lui Bogdan, tati de Ana, juniorul a descoperit mersul pe bicicleta oamenilor mari, motiv de intensa dezbatere familiala: sa-si ia mama bicicleta sa plimbe copilul sau nu? Precizez ca tati are o bicicleta chic, buna de oras, dar nu prea potrivita pentru scaunul de bicicleta pentru copii. Precizez ca mami stie sa mearga pe bicicleta, dar ii e frica sa mearga pe strada :P
Asa pe foarte scurt, acestea au fost mini-aventurile noastre de 1 mai: am redescoperit ca ne putem incarca de energie pozitiva chiar daca nu plecam din Bucuresti. Multumesc Danei pentru ca m-a impulsionat indirect sa ma bucur din nou de placerea de a scrie pe blog, vorbe simple, de citit cand vom fi mari.
Imi dorec sa mentionez o colectie de stari frumoase, toate aparent fara o legatura unele cu altele, decat cea mai importanta stare pe care o simtim acum - implinire.
Dans Am fost joi in 3 la Caru' cu Bere. Juniorul s-a comportat cum se comporta deobicei cand il pui sa stea la masa, stand mai mult pe sub masa sau pe la masa vecinilor. In fine, ca nu asta era important, cum ne plicitiseam noi asa, inauntru a inceput programul de seara: vals. Putin circumspecta l-am luat si l-am dus sa admire minunatie de maiestrie artistica. ... . ... . Nu l-am dezlipit de-acolo decat la pauza. Statea la picioarele mele nemiscat, fascinat, cu un zambet plin de uimire pe fata.
Livada cu visini Vineri Stefan a ales sa iesim intr-o gradina. Si a ales bine! Ne-a intampinat o atmosfera relaxata, intr-o curte plina de copaci si 3 gazde primitoare. Mama, bunica si fetita. Mara, copila proprietarilor, in varsta de 2 ani, l-a luat in primire pe Stefan jr. de la intrare: "Mami, mami eu vreau sa ma joc cu bebe!", "Bebe, vrei sa ne jucam in nisip?" (In tot acest timp Stefan si prietena noastra au parcat caruciorul, bicicleta, au ales o masa si apoi s-au pus pe asteptat...). Dialogul a continuat: "Bebe, ia tu lopatica verde, ca eu o iau pe aia mov" "Hai sa facem castel". Mama ne-a explicat ca dupa ce au zugravit, au lasat o lada speciala cu nisip deoarece observasera ca Mara se juca tot timpul in nisipul constructorilor.
Apoi a sosit ora mesei cu limonada, peste proaspat, salata si prajitura pregatita in casa. Pe care le-am savurat cu mic cu mare, incurajati fiind de caldura si gesturile firesti traite in livada. Pentru noi a fost cea mai prietenoasa iesire la restaurant/terasa cu copilul de pana acum.
Clatite Duminica dimineata am facut clatite in casa (oua si lapte bio, faina integrala bio). Ca sa fie mai delicioase, am adaugat pere si mere rase. Rezultatul il vedeti cu ochii liberi:
Bicicleta Datorita lui Bogdan, tati de Ana, juniorul a descoperit mersul pe bicicleta oamenilor mari, motiv de intensa dezbatere familiala: sa-si ia mama bicicleta sa plimbe copilul sau nu? Precizez ca tati are o bicicleta chic, buna de oras, dar nu prea potrivita pentru scaunul de bicicleta pentru copii. Precizez ca mami stie sa mearga pe bicicleta, dar ii e frica sa mearga pe strada :P
Asa pe foarte scurt, acestea au fost mini-aventurile noastre de 1 mai: am redescoperit ca ne putem incarca de energie pozitiva chiar daca nu plecam din Bucuresti. Multumesc Danei pentru ca m-a impulsionat indirect sa ma bucur din nou de placerea de a scrie pe blog, vorbe simple, de citit cand vom fi mari.
marți, 20 aprilie 2010
joi, 1 aprilie 2010
1 an
Azi e ziua magica! Acum 1 an (si 9 luni) ni s-a schimbat viata. Sunt fara cuvinte, sunt prea multe emotii azi!
La multi ani, Stefan!
marți, 30 martie 2010
Aproape de 1 an
Da, da, mai sunt 2 zile. Pe 1 aprilie Stefan jr. isi sarbatoreste prima aniversare.
Ne pregatim cu drag si spor pentru o petrecere cuminte, intr-o ceainarie verde, dupa cum ne-am obisnuit de la botez.
Pana atunci, cateva momente magice in parc acum 2 saptamani:
Ne pregatim cu drag si spor pentru o petrecere cuminte, intr-o ceainarie verde, dupa cum ne-am obisnuit de la botez.
Pana atunci, cateva momente magice in parc acum 2 saptamani:
Handpainting and WII party
Ce au facut parintii in weekend? Si-au invitat prietenii pe la ei ca sa chefuiasca, in stil copilaresc.
Adica am pictat tricouri, ne-am jucat pe WII si am mancat de la libanez.
Super iesire pe vremea ploiasa de afara. Ne-a placut tare mult asa ca ne dorim sa repetam cu proxima ocazie.
Adica am pictat tricouri, ne-am jucat pe WII si am mancat de la libanez.
Super iesire pe vremea ploiasa de afara. Ne-a placut tare mult asa ca ne dorim sa repetam cu proxima ocazie.
marți, 16 martie 2010
Cateva poze din Andalucia
Concediul nostru cel activ s-a terminat de ceva vreme. Insa noua ne-a luat ceva timp sa ne revenim dupa sutele de km mersi cu masina, dupa zilele cu ploaie din cea mai insorita regiune a Spaniei, dupa noptile foarte lungi intesate de vise dintoase dar mai ales dupa clipele minunate petrecute alaturi de prietenii nostri din copilarie.
Va invit sa vedeti cateva poze din vacanta. Intre timp, fiti atenti, ca ne pregatim sa avem prima aniversare. Si nu e pacaleala!!!!
Va invit sa vedeti cateva poze din vacanta. Intre timp, fiti atenti, ca ne pregatim sa avem prima aniversare. Si nu e pacaleala!!!!
marți, 16 februarie 2010
Travel with children - Alhambra here we come!
Joi dimineata plecam de pe Baneasa ( ma gandesc cu groaza la haosul de pe acest "aeroport") spre Malaga, in sudul Spaniei. Vom sta 1 saptamana, la niste prieteni din copilarie.
Avem planuri mari: sa vizitam Alhambra, Sevilla, o pestera, sa urcam pe munte si sa sarbatorim 2 zile de nastere.
Ne-am facut planurile de pregatire din timp. Avem 2 ghiduri Lonely Planet unul cu Spania si unul intitulat Travel with children.
Evident, chiar daca am planuit, iarasi am lasat pregatirile pentru ultimele 2 zile, de-abia acum am inceput sa citim sa vedem unde ne ducem, de-abia acum impachetam si despachetam. Insa avem ghid :). In Travel with children ni se spune ce si cum sa facem, cum sa pregatim calatoria si mai ales ne sunt descrise cele mai child-friendly locatii de pe glob. Spania nu e una dintre ele, dar nu conteaza. O idee care apare in carte e aceea ca, oriunde te-ai duce, esti binevenit mai ales cu un bebelus, care de multe ori reprezinta o curiozitate, o binecuvantare pentru localnici etc. Confirm ca asa a fost in Grecia. Infirm ca asa ar fi in Romania. Insa suntem increzatori ca lucrurile se schimba.
Sper sa reusesc sa tin un jurnal de calatorie. Nu promit. Daca imi iese voi fi cea mai fericita. Pana atunci, tineti-ne pumnii stransi, sa ne intoarcem cu bine!
marți, 2 februarie 2010
10 luni si 1 zi
Piticul nostru a implinit ieri 10 luni. L-am sarbatorit aseara, mai bine zis el ne-a sarbatorit pe noi, oferindu-ne niste zambete minunate, niste imbratisari surprinzatoare si calde.
Suntem fericiti in 3, iar viata noastra e luminata mai intens de cand el e alaturi de noi.
---------------------------------------------------------
Ieri, in drum spre casa (am fost plecata 5 zile la un seminar), insotitorii de bord au avut nevoie de un medic. In lipsa altcuiva, m-am identificat. Unei fetite de 6 ani i se facuse rau in timpul aterizarii. Se mai intampla, nu? Ei bine, nu e chiar asa de simplu: fetita, alaturi de parintii ei se intoarcea de la tratament din Italia, unde parintii o duc periodic pentru a o mentine in viata. Diagnostic: leucemie limfo-blastica. Parintii ii administrasera o injectie cu diazepam la sfatul medicilor pentru a trece mai usor peste zborul cu avionul. Ei s-a facut rau, a devenit inconstienta, organismul fiindu-i slabit in urma tratamentului. Insotitoarele de bord au chemat salvarea. Aceasta astepta deja pe aeroport in momentul aterizarii. Pasagerii au stat la locurile lor, pentru a fi mai intai evacuati fetita si parintii ei.
Si ce s-a intamplat: angajatii aeroportului Baneasa au intarziat aducerea scarii, motiv pentru care fetita nu putea fi preluata de medici. In acel moment, tatal, care si-a mentinut calmul pe toata perioada desfasurarii evenimentelor, a inceput sa tipe, sa planga... de neputinta, de disperare.
De atunci incoace ma gandesc la copiii, la copilul meu, cat sunt ei de fragili, cat de fragili suntem noi, cat de mult inseamna ei pentru noi si cat de mult sunt ei parte din noi. Cele cateva momente petrecute aseara langa fetita si parintii ei m-au determinat sa constientizez pe deplin cat de importanti suntem noi 3, unul pentru altul, unul alaturi de altul.
Epilog: familia fetitei a plecat cu salvarea. in urma lor am ramas noi, ceilalti calatori...sper ca mai putin indiferenti la lumea din jur.
Suntem fericiti in 3, iar viata noastra e luminata mai intens de cand el e alaturi de noi.
---------------------------------------------------------
Ieri, in drum spre casa (am fost plecata 5 zile la un seminar), insotitorii de bord au avut nevoie de un medic. In lipsa altcuiva, m-am identificat. Unei fetite de 6 ani i se facuse rau in timpul aterizarii. Se mai intampla, nu? Ei bine, nu e chiar asa de simplu: fetita, alaturi de parintii ei se intoarcea de la tratament din Italia, unde parintii o duc periodic pentru a o mentine in viata. Diagnostic: leucemie limfo-blastica. Parintii ii administrasera o injectie cu diazepam la sfatul medicilor pentru a trece mai usor peste zborul cu avionul. Ei s-a facut rau, a devenit inconstienta, organismul fiindu-i slabit in urma tratamentului. Insotitoarele de bord au chemat salvarea. Aceasta astepta deja pe aeroport in momentul aterizarii. Pasagerii au stat la locurile lor, pentru a fi mai intai evacuati fetita si parintii ei.
Si ce s-a intamplat: angajatii aeroportului Baneasa au intarziat aducerea scarii, motiv pentru care fetita nu putea fi preluata de medici. In acel moment, tatal, care si-a mentinut calmul pe toata perioada desfasurarii evenimentelor, a inceput sa tipe, sa planga... de neputinta, de disperare.
De atunci incoace ma gandesc la copiii, la copilul meu, cat sunt ei de fragili, cat de fragili suntem noi, cat de mult inseamna ei pentru noi si cat de mult sunt ei parte din noi. Cele cateva momente petrecute aseara langa fetita si parintii ei m-au determinat sa constientizez pe deplin cat de importanti suntem noi 3, unul pentru altul, unul alaturi de altul.
Epilog: familia fetitei a plecat cu salvarea. in urma lor am ramas noi, ceilalti calatori...sper ca mai putin indiferenti la lumea din jur.
luni, 25 ianuarie 2010
La sanius
Daca tot e vreme de sanius, pun niste poze in ton cu timpul de afara... desi in Bucuresti inca n-avem sanie :P. Las, ca vine Mosu' el la anu', numai sa fie zapada.
luni, 18 ianuarie 2010
Dependenti de alaptat
Hello World! dupa cum stiti desi avem probleme, vezi Subiect delicat partea 1 si 2, ne tratam si reusim sa ne simtim bine impreuna toti 3 de cele mai multe ori. Suntem mai relaxati, nu ne mai stresam - eu - ca primeste cate un pic de LP seara, Stefan senior nu mai e asa de stresat ca sunt eu suparata in fiecare zi pentru ca nu dorm, iar cel mic e bucuros ca vin acasa mai devreme, ca mananca noaptea o data, iar cand se trezeste noaptea ca-l tinem in brate pana adoarme.
In concluzie vrem sa mergem si sa povestim alaturi de prietene si prieteni pataniile noastre, sa impartasim experiente la grupul de suport pentru alaptare organizat de niste mamici minunate: Irina, Roxana si Diana sprijinite de Ilinca, Ramona si Claudia. Cand? pe 24 ianuarie dupamiaza. Unde? in zona Izvor.
Mai multe informatii gasiti pe bloguri, siteuri etc.
In concluzie vrem sa mergem si sa povestim alaturi de prietene si prieteni pataniile noastre, sa impartasim experiente la grupul de suport pentru alaptare organizat de niste mamici minunate: Irina, Roxana si Diana sprijinite de Ilinca, Ramona si Claudia. Cand? pe 24 ianuarie dupamiaza. Unde? in zona Izvor.
Mai multe informatii gasiti pe bloguri, siteuri etc.
joi, 14 ianuarie 2010
The best years of my life...
Mi-a placut povestea/glumita, asa ca: Enjoy!
A popular motivational speaker was entertaining his audience.
He said:
- "The best years of my life were spent in the arms of a woman who wasn't my wife!"
The audience was in silence and shock.
The speaker added: "And that woman was my mother!"
Laughter and Applause
A week later, a top manager trained by the motivational speaker tried to crack this very effective joke at home. He was a bit foggy after a drink. He said loudly to his wife who was preparing dinner:
- "The greatest years of my life were spent in the arms of a woman who was not my wife!"
The wife went; "Ahhhh!" with shock and rage.
Standing there for 20 seconds trying to recall the second half of the joke, the manager finally blurted out "... and I can't remember who she was!"
By the time the manager regained his consciousness, he was on a hospital bed nursing burns from boiling water.
Moral of the story: Don't copy if you can't paste!
A popular motivational speaker was entertaining his audience.
He said:
- "The best years of my life were spent in the arms of a woman who wasn't my wife!"
The audience was in silence and shock.
The speaker added: "And that woman was my mother!"
Laughter and Applause
A week later, a top manager trained by the motivational speaker tried to crack this very effective joke at home. He was a bit foggy after a drink. He said loudly to his wife who was preparing dinner:
- "The greatest years of my life were spent in the arms of a woman who was not my wife!"
The wife went; "Ahhhh!" with shock and rage.
Standing there for 20 seconds trying to recall the second half of the joke, the manager finally blurted out "... and I can't remember who she was!"
By the time the manager regained his consciousness, he was on a hospital bed nursing burns from boiling water.
Moral of the story: Don't copy if you can't paste!
marți, 5 ianuarie 2010
Spechless - Sarbatori partea 1
Am fost plecati din nou. La prietenii nostri Aurora, Bogdan si Ana in Fagaras. Cu escale la sanius la Sambata de Sus, la manastire, la Busteni la ski, revelion la Sambata de Sus, vizita la pescaria din Albota apoi acasa.
Va urma ;)
