Primele amintiri constiente sunt cele ale primei zile de gradinita. Aveam 3 ani si eram in vizita cu tata la gradinita de pe Maria Rosetti. Vad bancuta lunga si mica unde ne descaltam, si dulapurile asezate de-o parte si de alta a holului larg de la intrare. Casa gradinitei copilariei mele adaposteste in continuare acceeasi gradinita.
De cand ne-am mutat langa parc, cu cateva luni inainte sa apara minunea noastra de om, ne tot spuneam: Stai sa vezi cum o sa fie, cand alegem gradinita... etc... etc. Am dat noi o cautare pe google, si ce sa vezi, in afara de gradinita copilariei mele, aveam una si mai aproape si cu sistem Waldorf. Asa am ajuns pe strada Putu cu Plopi, la gradinita lui Stefanut.
Am vizitat-o prima oara la inceputul primaverii, dupa un atelier Waldorf tinut de dna Ileana Vasilescu, atelier ce m-a convins de beneficiile acestui sistem alternativ de educatie, pe care incepusem sa-l studiez din carti.
Gradinita este asa, ca-n povesti - culori calde, perdele diafane, scaune si mese din lemn rotunjite, doamne educatoare linistite si binevoitoare. Stefan e acolo de o saptamana ( dupa cateva vizite de integrare in timpul verii ) si incet, incet pare mai calm, jucaus, si bucuros ca merge la gradi.
Pe noi ca parinti cel mai mult ne-a impresionat importanta care este data copilului si integrarii lui, care se face treptat si care pune pret pe nevoile lui, in primul rand. Suna firesc si normal prima fraza, dar in alte imprejurari copilul este dus si lasat la gradinita ( era sa scriu aruncat) de la 9 la 18.00. Aici, dimpotriva, noi ne-am modificat total programul, cu lucru de acasa, cu lucru mai putin, cu scheme de cine il duce, cine sta la micul dejun, cine vine sa-l ia, dupa somn, inainte de somn, cine raspunde la urgente si toate cele, astfel incat Stefan sa fie bucuros ca se duce acolo, si ca astfel petrece momente pretioase alaturi de prietenii sai.
Marturisesc ca am fost tentati sa contestam toate aceste reguli, insa apoi treptat ne-am dat seama ca noi uitasem de adevarata natura umana si de sufletele noastre. Si asa, incet, incet, am facut loc din nou in viata noastra razelor de soare ce se vad in ochii copilului nostru, si implicit copiilor din noi...
De cand ne-am mutat langa parc, cu cateva luni inainte sa apara minunea noastra de om, ne tot spuneam: Stai sa vezi cum o sa fie, cand alegem gradinita... etc... etc. Am dat noi o cautare pe google, si ce sa vezi, in afara de gradinita copilariei mele, aveam una si mai aproape si cu sistem Waldorf. Asa am ajuns pe strada Putu cu Plopi, la gradinita lui Stefanut.
Am vizitat-o prima oara la inceputul primaverii, dupa un atelier Waldorf tinut de dna Ileana Vasilescu, atelier ce m-a convins de beneficiile acestui sistem alternativ de educatie, pe care incepusem sa-l studiez din carti.
Gradinita este asa, ca-n povesti - culori calde, perdele diafane, scaune si mese din lemn rotunjite, doamne educatoare linistite si binevoitoare. Stefan e acolo de o saptamana ( dupa cateva vizite de integrare in timpul verii ) si incet, incet pare mai calm, jucaus, si bucuros ca merge la gradi.
Pe noi ca parinti cel mai mult ne-a impresionat importanta care este data copilului si integrarii lui, care se face treptat si care pune pret pe nevoile lui, in primul rand. Suna firesc si normal prima fraza, dar in alte imprejurari copilul este dus si lasat la gradinita ( era sa scriu aruncat) de la 9 la 18.00. Aici, dimpotriva, noi ne-am modificat total programul, cu lucru de acasa, cu lucru mai putin, cu scheme de cine il duce, cine sta la micul dejun, cine vine sa-l ia, dupa somn, inainte de somn, cine raspunde la urgente si toate cele, astfel incat Stefan sa fie bucuros ca se duce acolo, si ca astfel petrece momente pretioase alaturi de prietenii sai.
Marturisesc ca am fost tentati sa contestam toate aceste reguli, insa apoi treptat ne-am dat seama ca noi uitasem de adevarata natura umana si de sufletele noastre. Si asa, incet, incet, am facut loc din nou in viata noastra razelor de soare ce se vad in ochii copilului nostru, si implicit copiilor din noi...
0 comments:
Trimiteți un comentariu