1 Aprilie 2009

In ultima luna de sarcina mi s-a recomandat calduros sa stau acasa. Ca sa nu stau in spital. Am stat cu Gynipral. Atat de bine, incat in a 41 saptamana eu inca stateam acasa si bebe cu mine. Acesta este unul din motivele pentru care am ajuns la cezariana, cred eu. Ma sunau prietenii, il sunau pe Stefan, ne intrebau ce faceti, a venit bebe, etc...
Luni ne-am dus la doctor. Bebe nu se angajase inca in canalul nasterii. Dr Popa a spus ca putem sa mai asteptam maxim 1 saptamana daca eu vreau dar ea nu vede nici cel mai mic semn de declansare a nasterii. Mi-a spus ca decizia e a mea. Am ales cezariana, pana si ziua: miercuri. 1 aprilie. Am iesit pe hol si am inceput sa plang si nu din cauza hormonilor din sarcina.
De luni pana miercuri am facut impreuna cu Stefan kilometri intregi prin parcuri. Ce nu facusem deloc in acea luna din cauza riscului maternal (ce-i drept diagnostic pus de alt doctor, nu de dr Popa, dar asta e o alta poveste trista legata de schimbatul doctorilor in timpul sarcinii) am incercat sa recuperam in 2 zile. Din pacate nu ne-a iesit.

Miercuri 1 aprilie ne-am infiintat la spital. M-am inregistrat, am mai facut un test non-stress, niste analize de sange si m-am cazat in rezerva. Am asteptat 40 minute si apoi am fost condusa catre sala de operatii. Toata lumea imi zambea, ma incuraja. Vorbeam cu Stefan permanent la telefon.

In preoperator mi s-a recoltat sange pentru celulele stem, am fost dezechipata si invitata in sala de operatii. Dr. Ene a efectuat anestezia epidurala, stiam ca trebuie sa fiu foarte relaxata si sa nu ma misc, asa ca nu am simtit aproape nimic si nici atunci, nici acum nu stiu unde mi-a fost facuta anestezia. Dupa o cadere mica de tensiune repede reglata de anestezista dr. Popa a inceput interventia.
Odata sectionat uterul bebe Stefan nu a vrut sa iasa, l-au impins putin, el dormea. Trezit din somn s-a manifestat botezsnd cu meconiu campul chirurgical, ulterior si masa nounascutului. De-abia apoi s-a auzit un planset caraghios de mama focului. Am inceput sa plang.

Dr Radoi, neontaologul, mi l-a adus si pus pe umeri. L-am pupat. Am vrut sa-l mangai asa ca mi-au dezlegat mana stanga in care aveam o perfuzie. L-am mangaiat, l-am tras de nasuc, avea nasul meu. Deja nu mai plangea, incepuse sa gangureasca. Apoi l-au luat sa-l duca sa-l vada tati si apoi sus in acvariu. Aceste cateva secunde au fost inundate de LUMINA. Nu stiu sa descriu ce am simtit, pot sa aseman cu cateva secunde in timpul cununiei noastre religioase. Habar n-am daca voi mai simti asa ceva, daca exista definitie pentru aceasta simtire atunci poate fi FERICIRE.

Interventia chirurgicala a continuat intr-o atmosfera relaxanta chiar glumeata. Dr Ene a fost un pic impresionata de emotia mea, mi-a spus ca multe mame nu simt nimic in momentul cand le este adus copilul, li se pare urat si chiar il resping. In timp ce dr Popa finaliza procedura (nu pot spune nasterea, deoarece pentru mine nasterea reprezinta procesul natural de care nu am avut parte datorita unei alegeri constiente, dureroase) dr Ene mi-a povestit despre fetita ei, despre cum deosebesti plansetul de foame de cel de durere, despre noptile nedormite sau despre prima febra serioasa a copilului si disperarea unei mame. Am discutat despre concerte de muzica clasica toate 3 apoi sau despre restaurante in care se serveste peste gustos si proaspat.

La 11.25 am fost dusa in ATI. Mi s-a pus gheata si sac cu nisip pe uter pentru a se retrage, am inceput sa primesc perfuzii cu oxiton si ulterior trecerii efectului anesteziei, cu diferite calmante. In ATI am stat pana a 2 a zi pe la 11.00. Vroiam atat de mult sa-l vad pe bebe. Toti vroiau sa-l vada pe bebe, asa ca veneau la mine si stateau cate 10-20 minute apoi urcau :). Mi-a transferat Stefan poze cu bebe pe telefon si ma tot uitam la ele. Cand sa pornesc a 2 a zi spre salon, am incercat de 4-5 ori sa ma ridic dar nu reuseam. Nu din cauza durerii, inca mai eram sub efectul calmantelor, ci din cauza ametelii. Nu reuseam sa stau in picioare datorita hipotensiunii si iarasi ma aseza in pat asistenta.

In sfarsit am ajuns si la etajul 2. L-am vazut pe bebe in acvariu. Dormea. M-am dus in salon si am sunat sa mi-l aduca. Pana a venit bebe am baut ceai (pentru lactatie) si am mancat branza de vaci cu iaurt. Si multa apa.

A venit bebe. Impreuna cu el una bucata asistenta pe nume Ana. Mi-a pus copilul la san, mi-a explicat cum sa il tin, cum sa-i deschid gura, cum sa il indepartez, cum sa-l stimulez cand adoarme. Tot atunci ne-a aratat si mie si lui Stefan cum sa-i dam mancare cu biberonul, la ce sa fim atenti cum sa avem grija sa nu inghita prea mult aer. Mi-a spus ca trebuie sa il tin cat mai mult la san si de-abia la final sa-i dau laptele formula. Inutil de spus ca eu aveam 2-3 picaturi, bebe tragea cu forta, sanii ma dureau. Insa il tineam pana plangea, apoi hop top si la celalalt san si dupa vreo ora primea biberonul. Cam asa am tinut-o cele 2 zile. Cu pauze in care primeam vizite sau in care bebe dormea. Nu am fost suficient de puternica sa cer sa dorm cu el, mi-l aduceau dimineata.

Ultima zi de spital a fost aglomerata. Si eu si colega mea de salon eram cu nervii intinsi la maxim. Ne-am surprins amandoua tipand la sotii nostri desi ei saracii nu aveau nici o vina ca noi vroiam acasa. Am avut cateva ore in care am fost foarte speriata: ca nu imi venise laptele, ca s-ar putea sa nu pot urca si cobori scarile, ca nu pot intra in cada ca sa fac dus etc...Cand am ajuns acasa m-am mai linstit. Am fost norocosi ca bebe a dormit in masina si inca vreo 2 ore acasa, pana cand Stefan a mers si a luat toate medicamentele, laptele praf si am reusit sa asezam lucrurile cat de cat.

Bebe s-a trezit in patutul lui pe la 16.00. Mi l-a adus Stefan si am inceput operatiunea Pacaleala de 4 aprilie, unde-i laptele, nu-i laptele. Lihnit de foame. S-a dat comanda de lapte praf, dar surpriza: nimeni nu stia sa faca lapte praf. A iesit din a 2 a incercare, timp in care bebe plangea de ti se rupea sufletul. A mancat, s-a mai linsitit pentru vreo ora in brate la Raluca, ingerasa lui bebe, venita in vizita cu Cosmin, ingerasul lui bebe. Apoi iarasi tipete, iarasi un biberon. Lui Stefan si lui Cosmin situatia li se parea amuzanta. Cred ca si era. Ei radeau in hohote, eu izbucneam in plans ca nu ma puteam abtine sa nu rad la glumele lor.

Asa a venit seara cu o baie nocturna in jur de 21.30. Aici alta distractie. M-am trezit desteapta sa-i fac masaj cu ulei inainte de baie, ca asa m-au invatat in sptial la "baita demonstrativa". Numai ca in cadita un bebe uleios aluneca! Nu zau?! Asa ca am facut baie in 5, aka 2 il tineam si 2 il spalam iar 1 urla din toti plamanii. Apoi "alaptat" si culcat.

Ne-am trezit la 2 noaptea. Numai noi. Adica Bianca s-a trezit si l-a trezit si pe Stefan sa-l intrebe ce sa faca. Doar deciziile se iau in comun, indiferent de ora. Imi venise laptele si bebe dormea. Incerc sa ma mulg. Habar n-aveam cum. Iau si eu un pahar si da-i pe "stors". Evident ca nu am reusit decat sa-mi provoc durere. Pana la urma l-a trezit Stefan pe bebe. A reusit sa manance ceva, sanii mei s-au detensionat si ultimul meu gand a fost ca maine luam pompa. Noi ne-am mai trezit la 6, bebe doar peste jumatate de ora. A mancat san + biberon, a continuat sa doarma.

Pe la 8 dimineata noi 2 pe canapea in sufragerie. Decretam: parca nu a fost asa de grea prima noapte. Am reusit sa dormim 5 ore. O fi vreo intamplare?

...si de aici restul e poveste.

Pe scurt: alaptez exclusiv, pompa e folosita zilnic, bebe se trezeste deobicei o data pe noapte si noi dormim cam 7-8 ore, iar de colici a scapat (in sensul ca nu a avut decat o experienta mai trista in zilele de Paste, dureri ce au trecut cand am incetat sa mai mananc carne de miel).

Pe lung puteti afla vesti vizionand posturile :)